UPDATE: Marți, 21 decembrie, în jurul orei 09:00, în urma activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal, tânărul caracalean de 31 de ani, dispărut de vineri, a fost identificat la domiciliul unui alt bărbat tot din Caracal. Aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni, fiind solicitat un echipaj de ambulanță, în vederea internării la Spitalul Municipal Caracal, având în vedere că a fost confirmat cu infecția COVID.
Știrea inițială: Poliţiştii din Olt caută un bărbat, în vârstă de 31 ani, care vineri a plecat din Spitalul Municipal Caracal, unde a refuzat internarea, după efectuarea unui test pentru depistarea virusului ucigaș SARS-CoV-2, și până în prezent nu s-a mai întors acasă. Fratele a fost cel care a alertat oamenii legii după două zile, iar între timp specialiștii DSP Olt au anunțat autoritățile că rezultatul testului este pozitiv.
„La data de 19 decembrie, în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal au fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că, în data de 17 decembrie, fratele acestuia, Ionel Titel Pițigoi de 31 ani, din municipiul Caracal, a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Caracal, unde i s-a efectuat un test COVID-19 și a refuzat internarea, iar până în prezent nu a mai ajuns la domiciliu”, se arată într-un comunicat remis de Inspectoratul de Poliție Județean Olt.
Semnalmentele tânărului căutat de oamenii legii sunt înălţime aproximativ 1,80 metri, greutate aproximativ 70 de kilograme, ochi căprui, părul șaten, tuns scurt, poartă barbă și nu are semne particulare.
La momentul plecării din unitatea medicală, acesta purta un trening gri cu glugă, o geacă de fâș, căciulă neagră, iar în picioare avea o pereche de ghete negre cu dungă albă pe talpă. Tot duminică când s-a făcut nevăzut din Spitalul Caracal, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Olt au informat Poliția Caracal cu privire la faptul că bărbatul de 31 de ani, în urma testării din data de 17 decembrie, a fost confirmat pozitiv cu noul Coronavirus.
Cei care pot furniza informații ce pot ajuta la găsirea dispărului din Caracal sunt rugați să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.