FOTO și VIDEO. Conflict în curtea unui liceu din Caracal. Tânăr din Dobrosloveni, reținut după ce a intrat cu mașina într-un alt autoturism

UPDATE: În urma probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal a dispus împotriva tânărului de 21 de ani măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, anchetatorii continuând cercetările.

Știrea inițială: Incident neplăcut miercuri după-amiaza în curtea unui liceu din municipiul Caracal, unde un tânăr, care se afla la volanul unui autoturism, a intrat intenționat, cu vehiculul său, în mașina unui bărbat ce venise să își ia nepoata la sfârșitul orelor, în care se mai aflau și alte două persoane. Între cei doi a existat un conflict spontan, spun polițiștii, iar bătrânul a început să dea cu o bâtă în vehiculul condus de tânărul, în vârstă de 21 de ani, din comuna Dobrosloveni. Șoferul a fost deja reținut și este în Arestul Poliției Olt, urmând a fi prezentat Parchetului Caracal cu propuneri legal, bărbatul de 64 de ani, care este din municipiul Caracal, are dosar pentru distrugere și lovire sau alte violențe, fiind depusă plângere penală împotriva sa.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt, evenimentul rutier din zona curții Liceului Tehnologic „Dimitrie Petrescu” Caracal a fost anunțat prin apelul de urgență 112 la Poliție în jurul orei 13:25.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caracal, ocazie cu care au identificat două autoturisme avariate și mai multe persoane. Din primele verificări, s-a constatat faptul că un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Dobrosloveni, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, într-o parcare, din curtea liceului mai sus menționat, ar fi avut un conflict spontan cu un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din municipiul Caracal. Ulterior, tânărul, ar fi intrat, intenționat, în repetate rânduri, cu autoturismul său, într-un alt autoturism, ce aparține bărbatului în vârstă de 64 de ani, și în care bărbatul se urcase împreună cu alte două persoane. În urma evenimentului, au rezultat doar pagube materiale, iar polițiștii au condus persoanele implicate la sediul unității de poliție, pentru continuarea cercetărilor”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtător de cuvânt al IPJ.

sursă foto: Amator (Atenție imagini cu un puternic impact emoțional)

În urma celor întâmplate, oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind continuate cercetările. Totodată, tânărul de 21 de ani, din Dobrosloveni, a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, iar în cursul zilei de miercuri va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, cu propuneri legale.

Sursă video: Amator (Atenție imagini cu un puternic impact emoțional!)

De asemenea, dosar penal are și bărbatul din Caracal, însă polițiștii fac cercetări și cu privire la modul în care au ajuns mașinile în curtea liceului, precum și a unor alte persoane implicate. „Tânărul a depus plângere scrisă împotriva bărbatului, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și lovire sau alte violențe. De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal efectuează verificări cu privire la stabilirea modalității de acces a autoturismelor, dar și a persoanelor implicate, în curtea unității de învâțământ”, a adăugat reprezentantul IPJ.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<