După două zile în care au fost comunicate câte 91 de cazuri noi de Coronavirus în județ, reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică și Direcției de Sănătate Publică au anunțat că în ultimele 24 de ore, în Olt, s-au înregistrat încă 155 de infecții cu virusul SARS-CoV-2. Cu acestea, nu mai puțin de 27.130 de olteni au fost diagnosticați cu COVID-19 de la începutul pandemiei, 745 dintre aceștia, majoritatea având și alte probleme medicale grave, încetând din viață. Vineri a fost raportat unul dintre aceste decese.
Decesul cu numărul 745 este al unei femei, în vârstă de 73 ani, din mediul rural, care nu era vaccinată anti COVID. În prima zi a săptămânii, aceasta a fost internată la Spitalul Municipal Caracal, în aceeași zi fiind confirmată cu virusul SARS-CoV-2, în urma testării de un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean Olt. Joi, inima oltencei a încetat să mai bată, cauzele decesului fiind stop cardiac, insuficiență respiratorie protezată mecanic, bronhopneumonie virală, înjurie renală acută clasa II și infecția COVID-19 formă critică.
În ultima zi au fost și șapte pacienți care erau internați în unități spitalicești, deja confirmați cu noul Coronavirus, ce la retestare au avut același rezultat pozitiv.
Cât despre incidența COVID-19, cumulată în ultimele 14 zile, aceasta este de 1,24 cazuri la mia de locuitori, într-o ușoară creștere față de ziua anterioară.
Având în vedere numărul infecțiilor noi raportate, respectiv 155, vineri este ziua cu cele mai multe cazuri comunicate de autorități în județ, de la începutul valului 5 al acestei pandemii.
Care este situația actualizată a cazurilor
27.130 cazuri confirmate de la începutul pandemiei
155 cazuri noi
25.995 persoane vindecate de la începutul pandemiei
37 persoane internate în spital, cinci fiind în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă
352 persoane aflate în izolare la domiciliu
468 persoane aflate în carantinare la domiciliu
141.722 teste efectuate de la începutul pandemiei, 547 fiind în ultimele 24 de ore
745 decese
245 doze de vaccin anti COVID realizate în ultima zi, totalul dozelor efectuate de la debutul campaniei de vaccinare fiind de 279.691
sursă foto: Arhivă