- Advertisement -
Deși nu prea mai sunt multe persoane care circulă cu trenul, sunt totuși unii navetiști, dar și alți cetățeni, care nu au la dispoziție decât acest mijloc de transport pentru a ajunge la destinație. De aceea, începând de săptămâna viitoare, CFR Călători vine în întâmpinarea nevoilor de transport ale comunităților locale din zona de sud a județului Olt. De marți, 25 ianuarie 2022, CFR Călători va circula pe ruta Corabia – Caracal și retur pentru deservirea publicului călător din zonă, trei perechi de trenuri Regio fiind disponibile.
Pe această rută, de marți, pasagerii vor putea beneficia de toate ofertele puse la dispoziție de CFR Călători, iar prețul biletelor este accesibil tuturor. Pentru asigurarea mobilității cetățenilor, CFR va opera trei perechi de trenuri pe relația Corabia – Caracal și retur, cu deservirea localităților din parcurs, astfel: R 9060 Piatra Olt (plecare 03:55) – Caracal (sosire 04:44/plecare 04:50) – Corabia (sosire 05:55), cu excepția zilelor de sâmbătă, duminică și 25.04.2022; R 9064 Piatra Olt (plecare13:10) – Caracal (sosire 13:59/ plecare 14:11) – Corabia (sosire 15:15), cu excepția zilelor de sâmbătă și a sărbătorilor legale; R 9062 Corabia (plecare 06:03) – Caracal (sosire 07:07/ plecare 07:25) – Piatra Olt (sosire 08:10/plecare 08:25) – Slatina (sosire 08:49), cu excepția zilelor de sâmbătă, duminică și 25.04.2022; R 9066 Corabia (plecare 15:28) – Caracal (sosire 16:29/ plecare 16:35) – Piatra Olt (sosire 17:25), cu excepția zilelor de sâmbătă și a sărbătorilor legale; R 15200 Piatra Olt (plecare 16:45) – Caracal (sosire 17:38/plecare 17:45) – Corabia (sosire 18:49), cu excepția zilelor de sâmbătă și a sărbătorilor legale; R 15202 Corabia (plecare 19:00) – Caracal (sosire 20:01/plecare 20:27) – Piatra Olt (sosire 21:12), cu excepția zilelor de sâmbătă și a sărbătorilor legale.
Un bilet de călătorie cu trenul pe ruta Corabia – Caracal și retur este aproape 7 lei, în timp ce un abonament ce include călătorii nelimitate este de 150 de lei. „Trenurile vor fi tarifate la nivel de trenuri Regio, astfel că prețurile biletelor vor fi accesibile tuturor. O călătorie pe relația Corabia – Caracal (41 kilometri) la clasa a 2-a costă 6,80 lei, iar un abonament lunar cu număr nelimitat de călătorii pe aceeași relație este 150 de lei. De asemenea, la aceste trenuri sunt valabile toate facilitățile pentru elevi, studenți, pensionari și celelalte categorii stabilite prin acte normative, precum și ofertele comerciale ale companiei””, se arată într-un comunicat remis de CFR Călători.
Potrivit sursei citate, înainte de efectuarea călătoriei, CFR Călători recomandă tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. „În punctele de oprire unde CFR Călători nu are case de bilete, imediat după îmbarcarea în tren călătorii au obligaţia de a-şi procura biletele de la conductorul de tren, care va aplica tariful de la casa de bilete. În caz contrar, se va aplica taxarea suplimentară. Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei”, mai precizează reprezentanții companiei.
- Advertisement -