Accident de circulație grav produs, luni dimineața, pe Drumul Național 65 – European 574, între comuna Valea Mare și satul Jitaru, orașul Scornicești. Din primele informații, două autoturisme, în care erau doar șoferii, s-au ciocnit violent, în urma impactului acestea au ajuns în șanțurile de pe marginea părții carosabile. Mai multe echipaje de salvatori au ajuns la fața locului, însă unul dintre conducătorii auto nu a mai putut fi salvat, acesta fiind Marian Cristinel Cârloganu, fostul director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt, în vârstă de 61 de ani, ce se deplasa cu vehicului dintre Slatina spre Pitești.
Celălalt șofer, un tânăr de 25 de ani, a fost și el grav rănit, fiind transportat pentru investigații medicale la Spitalul Slatina.
Polițiștii Serviciului Rutier Olt au ajuns și ei la fața locului pentru a efectua cercetări și a stabili împrejurările în care s-a petrecut evenimentul rutier.
Sursă foto: Amator
„Din primele verificări aceștia au constatat faptul că, în accident, între localitățile Valea Mare și Jitaru, la kilometrul 66 + 300 metri, au fost implicate două autoturisme, în care se aflau doar șoferii, respectiv doi bărbați, cu vârstele de 25 și 61 de ani. În urma evenimentului, bărbatul, în vârstă de 61 de ani, a decedat. Tânărul, în vârstă de 25 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
În jurul orei 07:50 a dimineții de luni, în zona producerii accidentului se circulă alternativ, pe o singură bandă, până la finalizarea cercetărilor la fața locului. Undeva în jurul orei 08:30 traficul rutier a fost reluat în condiții normale.
Sursă video: Amator
Șoferii au rămas încarcerați în urma impactului dintre cele două mașini
Pompierii Detașamentului Slatina și Stației Scornicești, cu două autospeciale pentru intervenție și descarcerare, două echipaje SMURD și o autospecială pentru descarcerare, au intervenit și ei la locul producerii evenimentului rutier. De asemenea, au mai acționat și două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt. Ambii conducători auto au trebuit să fie descarcerați, în urma impactului dintre vehicule rămânând încarcerați între fiarele contorsionate ale acestora.
„În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau doar șoferii, din datele transmise la 112, ambii fiind încarcerați. La sosirea echipajelor, unul dintre șoferi, în vârstă de 61 de ani, din municipiul Slatina, a fost găsit încarcerat, în stop cardio-respirator. Bărbatul a fost extras de pompierii de la descarcerare și preluat de echipajele medicale, care au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, pacientul nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decedat de medicul Serviciului de Ambulanță Județean. Cel de-al doilea șofer, în vârstă de 25 de ani, cu domiciliul în localitatea Bogați, Argeș, a fost găsit conștient, extras din autoturism de ceilalți participanți la trafic, cu fractură la membrul inferior stâng și traumatism toracic. Pacientul a fost transportat la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Slatina”, a spus Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.
Marian Cârloganu (foto n.r.) a ocupat mai bine de zece ani funcția de șef al AJOFM Olt, având însă și unele perioade de întrerupere, de aproape cinci ani ocupând o funcție de conducere în cadrul unei direcții a Agenției Național pentru Ocuparea Forței de Muncă.