Senatul și Camera Deputaților debutează marți, 1 februarie, în prima sesiune parlamentară ordinară a anului 2022, iar senatorul PSD Siminica Mirea este unul dintre parlamentarii de Olt care și-a stabilit deja obiectivele pentru această nouă sesiune a Parlamentului României. Problemele cetățenilor din județ rămân în continuare prioritatea social democratului oltean.
„În cele ce urmează, îmi doresc ca activitatea pe care o voi depune să se ridice la înălțimea așteptărilor dumneavoastră, a tuturor românilor, iar proiectele pe care le voi realiza să reprezinte un adevărat succes. Așa cum am mai spus-o, voi continua să iau decizii, să susțin și să demarez proiecte care vin în sprijinul cetățenilor, fiind în continuare aceeași persoana implicată în demersurile pentru țară”, a declarat senatorul Siminica Mirea.
Și cum politica este despre oameni, parlamentarul PSD de Olt îi roagă pe olteni să îi transmită propuneri și sugestii legate de probleme de interes public. „Cum politica este despre oameni, vă lansez din nou invitația de a-mi transmite propunerile și sugestiile dumneavoastră referitoare la chestiuni de interes public. Vă asigur că voi depune toate eforturile pentru soluţionarea tuturor problemelor semnalate”, a adăugat senatorul Mirea.