483 de olteni au fost confirmați cu COVID-19, de vineri până sâmbătă. Avem și un deces

Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică Olt au transmis datele privind cazurile de Coronavirus, înregistrate în ultimele 24 de ore, și în județ sunt alte 483 de persoane care au fost diagnosticate cu infecția cu virusul SARS-CoV-2. De la începutul pandemiei și până acum, numărul oltenilor confirmați cu COVID-19 a ajuns la 30.794.

Din păcate, 759 dintre acești olteni, majoritatea având și alte probleme medicale grave, au pierdut lupta cu boala. Autoritățile au anunțat un deces chiar în ultima zi.

De vineri și până sâmbătă au fost și 23 de pacienți internați în spital, deja confirmați cu virusul SARS-CoV-2 și care la retestare au avut același rezultat pozitiv.

Cât despre incidența infecțiilor cu noul Coronavirus, cumulată la 14 zile, aceasta este în prezent de 7,29 cazuri la mia de locuitori, fiind în creștere față de ziua precedentă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<