14.2 C
Slatina
duminică,12 aprilie,2026

Ultimele Articole

CMJ Olt recrutează tineri din județ care vor să urmeze cursurile unor instituții militare

- Advertisement -

Ministerul Apărării Naţionale desfăşoară prin Biroul Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Olt, activități de recrutare a tinerilor din județ, băieţi şi fete, absolvenţi ai învăţământului gimnazial cu certificat de absolvire, liceal cu diplomă de bacalaureat sau viitori absolvenţi ai învăţământului gimnazial şi liceal, în vederea şcolarizării în instituţiile militare de învăţământ. Pentru anul de învăţământ 2022 – 2023, MApN vine în întâmpinarea tinerilor olteni cu o ofertă educaţională generoasă, alcătuită din peste 2.000 de locuri disponibile în cinci colegii militare, nouă școli militare și opt instituții de învățământ superior militar.

Pentru învățământul liceal militar sunt 600 de locuri, acestea fiind împărțite pe cinci colegii naționale militare: Colegiul „Dimitrie Cantemir” Breaza, judeţul Prahova – 120  locuri; Colegiul „Mihai Viteazul” Alba Iulia, judeţul Alba – 120  locuri; Colegiul „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava – 120  locuri; Colegiul „Tudor Vladimirescu” Craiova, judeţul Dolj – 120  locuri; Colegiul „Alexandru Ioan Cuza” Constanța, judeţul Constanța – 120 locuri. Se primesc candidaţi care sunt înmatriculaţi în clasa a VIII-a, care fac dovada promovării evaluării sau testelor naţionale şi care nu depăşesc vârsta de 16 ani în cursul acestui an, arată CMJ Olt.

449 locuri sunt pentru învăţământul postliceal militar de formare a maiștrilor, alcătuit din cinci şcoli militare: Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I”, Piteşti – 88 locuri; Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia”, sat Boboc, județul Buzău – 110 locuri; Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral I. Murgescu” Mangalia – 101 locuri; Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică Sibiu – 105 locuri; Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri pentru Logistică, Chitila – 45 locuri. Pentru acestea se primesc candidaţi cu diplomă de bacalaureat sau care sunt în clasa a XII-a şi care au vârsta până în 28 de ani împliniţi în cursul acestui an.

Sunt 731 de locuri și pentru învăţământul postliceal militar de formare a subofiţerilor, alcătuit din patru şcoli militare: Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I”, Piteşti – 417 locuri; Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia”, sat Boboc, județul Buzău – 60 locuri; Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică Sibiu – 158 locuri; Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri pentru Logistică Chitila – 96 locuri. CMJ transmite că în cazul acestor instituții de învățământ al MApN se primesc candidaţi cu diplomă de bacalaureat sau care sunt în clasa a XII-a şi care au vârsta până în 28 de ani  împliniţi în cursul acestui an.

Totodată, mai sunt 243 locuri pentru învățământul superior militar, alcătuit din opt instituții: Universitatea Națională de Apărare „Carol I” București – 15 locuri; Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu – 33 locuri; Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov – 26 locuri; Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța – 28 locuri; Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”, București – 42 locuri; Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București – 10 locuri; Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București – 59 locuri; Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” Târgu Mureș – 30 locuri. În cazul acestora, se primesc candidaţi cu diplomă de bacalaureat sau care sunt în clasa a XII-a şi care au vârsta până în 26 de ani, respectiv 24 de ani pentru aviaţie-naviganţi, împliniţi în cursul acestui an.

CMJ Olt mai arată că sunt 10 locuri pentru cursul de formare a ofiţerilor în activitate la Centrul de pregătire a cadrelor militare în domeniul educației fizice și sportului în armată din București, pentru absolvenţii învăţământului  universitar de specialitate – 10 locuri. Sunt și 425 locuri pentru cursul de formare subofiţerilor în activitate la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” Piteşti – 205 locuri; Școala de Aplicație a Forțelor pentru Operații Speciale Vlădeni – 60 locuri; Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sibiu – 140 locuri; Centrul de Instruire pentru Muzici Militare Bucureşti – 20 locuri.

„Învăţământul militar este învăţământ de stat, vocaţional, gratuit, parte integrantă a sistemului naţional de învăţământ. Pentru a participa la concursul de admitere în instituţiile militare de învăţământ, candidaţii vor parcurge următoarele etape: prezentarea pentru luarea în evidenţă la sediul Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Olt; susţinerea probelor de selecţie (evaluarea psihologică şi de evaluarea aptitudinilor fizice), la Centrul Zonal de Selecţie şi Orientare Alba Iulia; definitivarea dosarului de candidat, la sediul Biroului Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Olt; participarea la concursul de admitere în instituţiile militare de învăţământ; efectuarea unui examen medical la o unitate sanitară militară (Spitalul Militar Craiova)”, se arată într-un comunicat remis de Centrul Militar Județean Olt.

Sursa citată mai precizează că pe toată durata pregătirii în instituţiile prezentate se oferă gratuit şcolarizare, cazare, echipament, hrană şi asistenţă medicală, acces la baze sportive, biblioteci, laboratoare şi multe alte facilităţi. De asemenea, activităţile şcolare, dar şi cele extracuriculare, oferă elevilor reale condiţii de dezvoltare din toate punctele de vedere, într-un mediu adecvat, dar şi perspectiva unei cariere în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Pentru candidaţii domiciliaţi în judeţul Olt, activitatea de recrutare se desfăşoară la sediul Biroului Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Olt, situat în Slatina, strada Drăgănești, nr. 29, în zilele de luni, miercuri, joi şi vineri între orele 08:30 – 16:30, marţi între orele 10:30 -18:30, iar informaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele (BIR) 0249/412.031 sau (OSU) 0249/431.255; 0249/437.173. Detalii suplimentare se găsesc şi pe internet, pe site–ul oficial al Ministerului Apărării Naţionale, la adresa www.mapn.ro. sau www.recrutare.mapn.ro.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți