3.1 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Colectarea deșeurilor menajere din poartă în poartă, începe în județ din martie. Cât urmează să plătească oltenii pentru gunoi

- Advertisement -

Toate cele 112 localități ale județului Olt vor fi deservite de un singur operator unic de salubrizare, începând din luna martie a acestui an, acesta fiind Salubris. Până acum, societatea s-a mobilizat și a distribuit pubelele în unitățile administrativ teritoriale, strângerea propriu zisă a gunoiului din poartă în poartă urmând a începe din 6 martie.

Referitor la acest subiect de interes pentru populația din județ, Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, a făcut mai multe declarații la finalul ședinței ordinare a instituției administrative din luna februarie. Șeful forului județean a spus că majoritatea condițiilor deja au fost îndeplinite de operatorul de salubrizare, pubelele ajungând deja la gospodării, dorința acestuia fiind ca operatorul să ajungă la capacitatea maximă de colectare a gunoiului, la nivelul întregului județ, în cel mai scurt timp.

„Managementul deșeurilor urmează să înceapă pe 6 martie, el nefiind încă funcțional. Operatorul care a câștigat licitația de colectare este în perioada de mobilizare. El a îndeplinit mare parte din condițiile pe care le avea, iar în această perioadă distribuie pubelele prin localități. În jumătate din localitățile Oltului s-au distribuit aceste pubele, urmând ca strângerea gunoiului să se facă din poartă în poartă, dar și mixt, în punctele pe care noi le-am stabilit inițial. Containerele pentru punctele fixe le-am distribuit la primării din urmă cu câțiva ani, când trebuia să înceapă proiectul, din păcate, operatorul de la vremea respectivă nu a îndeplinit condițiile din perioada de mobilizare. Primăriile au, le găsiți în spațiile interne, dar nu le-au pus pe poziții. Dacă le duci într-o intersecție, ele se vor umple în prima săptămână și nu le ridică nimeni. Din 6 martie, după darea ordinului pentru operator, colectarea va începe progresiv, ajungând într-un timp foarte scurt în tot județul. Proiectul este o noutate în județul Olt nu cred că din prima zi va fi într-o funcționare perfectă. Va avea sincope, dar noi suntem conectați, cu toți primarii, încât această operare să fie la capacitate maximă în tot județul”, a declarat Marius Oprescu.

Taxa specială de salubrizare va fi de 3,56 lei pe lună, de persoană, la nivelul localităților rurarele, pentru ceea ce înseamnă utilizatorii casnici, și de 60 de bani pe kilogram pentru utilizatorii non-casnici, iar în localitățile urbane o persoană va scoate din buzunare aproximativ 11 lei într-o lună.

Președintele CJ Olt a vorbit și desprea faptul că taxele ar putea să nu mai crească și chiar să scadă dacă locuitorii județului vor încerca să-și colecteze gunoiul selectiv, la fel cum este în mai toate statele dezvoltate.

„Modalitatea de plată a serviciului de către cetățeni se face prin taxă de salubrizare, taxă prevăzută prin Codul Fiscal ca și la alte taxe pe care primăria poate să le impună. Plata se va face de către primării, iar plata către colectare și către groapă se va face la tonă, tona colectată din localitate conform licitației. Avem doi operatori, cel după colectare, care va încasa de la primărie cât duce la cântar, la stația de transfer sau la groapă, și operatorul care operează tot managementul deșeurilor de la Bălteni, dar și cele patru stații de transfer, dar primește pe tonă, cât a primit acolo. El le gestionează, le selectează, le depune în groapă. Cetățenii sunt în relație contractuală cu primăria prin taxă de salubrizare permisă de Codul Fiscal și impusă prin hotărâre de Consiliu Local. Taxa poate crește sau poate să scadă, depinde de noi. Pasul următor pentru noi este să ajungem la un grad cât mai mare de colectare selectivă. Atâta timp cât noi ajungem să colectăm selectiv, cantitatea de gunoi pe care o plătim atât operatorului de la operare, cât și către groapa de gunoi, fiecare tonă depusă în groapa de gunoi presupune o taxă foarte mare care mărește costurile. Pot să nu mai crească, vedeți că prețurile la energie și combustibil cresc, lucru care poate să impacteze și asupra tarifului de salubritate. Trebuie să ajungem la un grad mare de colectare selectivă, astfel încât taxa să nu crească și dacă se poate să scadă. Taxa este unică în orașe și unică în comune, două taxe”, a adăugat șeful forului județean.

Consiliul Județean a anunțat la începutul lunii decembrie a anului trecut că a încheiat cu Salubris SA „Contractul de delegare prin concesiune a gestiunii activităților de colectare și transport a deșeurilor municipale și altor fluxuri de deșeuri, componente ale serviciului de salubrizare de pe raza județului Olt”, firma câștigând licitația. Societatea este astfel operator unic de salubrizare din județ, iar contractul are o durată de opt ani.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți