UPDATE: În urma celor zece percheziții efectuate în județele Olt – una în orașul Balș, Dolj și Vâlcea, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe documente și înscrisuri care privesc posibila activitate infracțională a persoanelor bănuite. Trei persoane, toate din județul Vâlcea, au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în baza mandatelor de aducere, în vederea audierii.
Știrea inițială: Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Olt, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, au pus în aplicare, miercuri dimineață, zece mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor persoane fizice din județele Olt – una în orașul Balș, Dolj – patru și Vâlcea – cinci, bănuite de delapidare și folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură o societate, într-un scop contrar intereselor acesteia.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada anilor 2017 – 2019, un bărbat, din județul Vâlcea, în calitate de fost administrator al unei societăți comerciale, cu sediul în județul Olt (orașul Balș, firma fiind de transport marfă n.r.), ar fi sustras mai multe sume de bani din încasările societății, pentru sine și pentru mai multe persoane, cauzând un prejudiciu de aproximativ 500.000 de lei, motiv care ar fi condus la starea de insolvență a societății”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Potrivit sursei citate, în urma cercetărilor s-a mai stabilit că printre beneficiarii sumelor sustrase, în mod ilegal, ar fi inclusiv actualul administrator de drept al societății, respectiv o femeie, soțul acesteia, precum și alte persoane cunoscute acestora.
„Totodată, în cele mai multe situații, bărbatul ar fi săvârșit actele materiale după ce ar fi fost determinat de către soțul femeii, în calitate de administrator de fapt al societății”, a adăugat reprezentantul IPJ.
Oamenii legii vor pune în executare și trei mandate de aducere, însă niciunul dintre acestea nu este emis pe numele vreunei persoane din Balș, cele zece descinderi din județele Olt, Dolj și Vâlcea fiind efectuate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Vâlcea.