5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Bărbat găsit mort pe un câmp din comuna Șerbănești

- Advertisement -

Tragedie fără margini în familia unui bărbat de 59 de ani, din comuna Șerbănești. Acesta a fost găsit fără suflare pe un câmp din localitate, sâmbătă dimineață, la fața locului fiind solicitați să intervină polițiști, dar și cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Olt. Oamenii legii au deschis dosar penal în care se fac cercetări pentru ucidere din culpă.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, cu privire la faptul că pe un câmp, din comuna Șerbănești, se află un bărbat căzut, posibil decedat. Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Perieți și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Olt au fost echipajele de intervenție care s-au deplasat la fața locului.

„Bărbatul, în vârstă de 59 de ani, din comuna Șerbănești, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind constatat decesul. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că acesta nu prezenta urme vizibile de violență pe corp. Trupul persoanei decedate a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Din primele date, este posibil ca bărbatul să fi murit din cauza unor probleme medicale, fiind cunoscut cu afecțiuni cardiace și probabil să fi suferit vreun infarct. Însă, medicii legiști vor fi cei care vor stabili exact din ce cauză olteanul a decedat.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți