Echipaje din cadrul Stației Scornicești și Detașamentului Slatina, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție la înălțime și un echipaj SMURD, au intervenit, vineri dimineața, în satul Ursoaia al comunei Icoana, pentru a stinge un incendiu puternic izbucnit la o vilă, cu regim de înălțime parter și etaj. La sosirea primelor echipaje, ardeau generalizat acoperișul casei și bunurile de la etaj, cu posibilități de propagare la o casă aflată în imediata apropiere.
În trei ore au reușit pompierii să stingă focul, însă flăcările au mistuit mai multe bunuri în calea lor.
„Pompierii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. Intervenția a durat aproximativ trei ore. În urma incendiului au ars aproximativ 300 de merit pătrați de acoperiș, materiale de construcții, textile și anvelope, depozitate la etajul locuinței”, a declarat Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Pompierii au stabilit ca și cauză probabilă a izbucnirii incendiului coșul de fum deteriorat.
Reprezentanții ISU reamintesc principalele măsuri de prevenire a incendiilor provocate de coșurile de fum defecte, deteriorate sau necurățate: verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii; coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare; coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn).