Nicu Ioan Popa – PIN, actorul, regizorul, comediantul și animatorul cultural din Slatina care s-a stins din viață sâmbătă seara, la vârsta de 64 de ani, după ce a suferit un infarct miocardic, va fi condus pe ultimul drum marți după-amiază. În prezent, trupul săul neînsuflețit este depus la casa părintească din localitatea sa natală Enoșești – Piatra Olt, unde cei care l-au cunoscut îi pot aduce un ultim omagiu.
„În atenția tuturor celor care l-au cunoscut, iubit, îndrăgit și stimat pe regretatul Nicu Ioan Popa, vă facem cunoscut faptul că puteți veni să vă luați un ultim rămas bun… în satul natal Enoșești (orașul Piatra Olt n.r.), la casa părintească din strada Învățător Gugilă, numărul 47, județul Olt, până marți 12 aprilie 2022, orele amiezei. Drum lin TATĂ!”, este mesajul pe care l-au postat membrii familiei pe pagina de Facebook a actorului slătinean.
Nimeni nu credea că moartea lui Nicu Popa va surveni atât de fulgerător, având în vedere că în seara zilei de joi, 7 aprilie, acesta a jucat într-un spectacol de teatru ce a avut loc la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din municipiul Slatina. De-a lungul carierei sale acesta a reușit să lanseze mai mulți actori tineri, precum și regizori slătineni.
Foto: „Năpasta”, una dintre piesele de teatru în care actorul Nicu Ioan Popa – PIN a jucat, dar pe care a și regizat-o