4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Percheziții în Slatina și Caracal, într-un dosar privind efectuarea de vaccinări anti COVID prin metoda „la chiuvetă”

- Advertisement -

Un procuror de caz din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică, în baza autorizării Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a pus în executare luni, 11 aprilie, efectuarea a 12 percheziții domiciliare într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, cumpărare de influență, fals informatic și, respectiv, acces ilegal la un sistem informatic. Două dintre descinderi, efectuate într-un dosar ce vizează efectuarea de vaccinări împotriva virusului SARS-CoV-2 prin metoda „la chiuvetă” au avut loc în județul Olt, câte una în municipiul Slatina, la un centru medical din zona Palatului de Justiție, și în municipiul Caracal, la un centru de vaccinare din zona Parcului „Constantin Poroineanu”.

„Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment, rezultă că în perioada august 2021 – prezent, personalul medical din cadrul unei clinici de vaccinare cu puncte de lucru în Sectorul 2, municipiul București, și municipiul Caracal, județul Olt, a efectuat vaccinări prin metoda «la chiuvetă». Peste 1.000 de persoane au obținut în mod fradulos, contra unor sume de bani, certificate digitale europene COVID, fără însă a li se administra efectiv serul necesar vaccinării și chiar fără a fi prezenți fizic în centrul de vaccinare”, se precizează într-un comunicat remis de Parchetul Înaltei Curți.

Sursa citată mai arată că activitatea infracțională a fost susținută și de modalitatea de organizare a activității de vaccinare, exclusiv prin administrarea unei singure doze, în sensul că vaccinul solicitat la deschiderea centrului de vaccinare și care s-a utilizat în cadrul acestuia a fost Janssen (Johnson & Johnson), procedură ce implică administrarea unei singure doze.

„Persoanele cercetate vor fi prezentate cu mandate de aducere la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea efectuării activităților specifice de urmărire penală, urmând a fi dispuse măsurile procesual penale care se impun”, se mai precizează în comunicat.

În urma celor două percheziții ce au avut loc în Olt, potrivit unor surse, s-au ridicat doar documente și înscrisuri, unele dintre ele în baza unor adrese transmise de anchetatori către Direcția de Sănătate Publică.

Descinderile au fost efectuate de polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Direcției Generale a Poliției municipiului București – Poliția Sectorului 2 București, Inspectoratul de Poliție Județean Olt, IPJ Vâlcea și IPJ Gorj.

 

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți