Peste 200 de polițiștii olteni vor fi la datorie, zilnic, în acest sfârșit de săptămână, pentru a asigura un climat optim de ordine și siguranță publică astfel încât Sărbătoarea Floriilor să fie celebrată în siguranță, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Rutieriștii au anunțat că vor fi și ei în trafic cu cele nouă echipaje dotate cu aparate radar.
„Poliţiştii vor acţiona în județ, sâmbătă și duminică, în sistem integrat, împreună cu jandarmii și cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în domeniu, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în zona cluburilor, discotecilor, barurilor sau unităților de alimentație publică, cu profil similar, fiind prezenți și în zona lăcașurilor de cult. De asemenea, polițiștii rutieri vor fi prezenți pe principalele artere rutiere din județul Olt, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fluidizarea traficului rutier și prevenirea producerii unor evenimente rutiere. Aceștia vor folosi zilnic nouă aparate radar, dar și aparate alcooltest și Drug Test, în vederea depistării șoferilor care încalcă regulile de circulație”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Sfaturi și recomandări pentru o zi de sărbătoare în siguranță
Manifestaţi grijă pentru banii şi bunurile proprii (geantă, portmoneu, telefon mobil) atunci când vă aflaţi în spaţii aglomerate (la cumpărături, în piaţă, bazar, lăcaşe de cult), pentru a nu deveni ţinta hoţilor de buzunare!
Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei, în sacoşă sau la vedere, ci în poşete, borsete sau în buzunarele interioare ale vestimentaţiei!
În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment şi priviţi cu atenţie persoanele din jurul dumneavoastră!
Dacă vă deplasaţi după lăsarea întunericului, evitaţi zonele izolate sau neiluminate şi purtarea ostentativă a bijuteriilor, pentru a nu deveni victimele tâlhăriilor!
Dacă părăsiţi locuinţele în această perioadă, asiguraţi-vă că aţi încuiat bine uşile şi ferestrele, iar dacă locuiţi la curte, manifestaţi atenţie şi la anexele gospodăreşti şi locurile unde adăpostiţi păsările şi animalele!
Polițiștii recomandă celor de la volan, şi nu numai, să circule cu atenţie, să respecte semnalizarea rutieră şi semnalele poliţiştilor rutieri.
Șoferii sunt sfătuiţi să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice, să reducă viteza de deplasare în zonele cu circulaţie intensă și să circule cu prudenţă sporită în momentul când trec pe lângă grupuri de pietoni.
Poliția Olt are recomandări și pentru pietoni care sunt sfătuiți să circule pe trotuare, să traverseze strada numai prin locurile special amenajate trecerii acestor participanți la trafic, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu staţioneze pe partea carosabilă.
„Nu uitați, atitudinea preventivă vă poate salva din multe situaţii neplăcute! În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!”, a subliniat reprezentantul IPJ.