Ne mai despart doar trei zile de marea sărbătoare Învierii Domnului Nostru Iisus Hristos, iar Primăria municipiului Caracal a făcut toate pregătirile necesare pentru a întâmpina așa cum se cuvine Paștele. Platoul din fața instituției administrative a îmbrăcat straie de sărbătoare cu figurine luminoase, și nu numai, iar autoritățile locale, în frunte cu primarul Ion Doldurea, au decis să reia o tradiție veche pentru urbe, respectiv manifestarea ciocnirii ouălor de Paște.
Evenimentul este programat a avea loc în prima zi a marii sărbători, cu începere de la ora 17:00, și se va desfășura în fața Primăriei.
„Reluăm o tradiție veche în orașul nostru și ne întâlnim duminică, ora 17:00, pe platoul din fața Primăriei, la «Ciocnitul Ouălor». Ouăle, care se vopsesc în Joia Mare, se ciocnesc în Duminica Paștelui. Și nu oricum, ci după reguli străvechi ce diferă de la o regiune la alta. Cu siguranță, o regulă este valabilă indiferent unde ne-am afla: odată cu ciocnirea lor se adresează urarea «Hristos a Înviat!», iar persoana cu care ciocnim va răspunde prin «Adevărat a Înviat!»”, a declarat edilul localității.
Ciocnitul ouălor este un obicei vechi după slujba de Înviere care se păstrează până la Înălțare, doar că atunci se adresează urarea „Hristos S-a Înălțat!”, persoana cu care ciocnim spunând „Adevărat S-a Înălțat!”.