15.2 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

Trafic blocat pe DN 6 – E 70 din cauza unui accident cu patru victime produs între Dăneasa și Stoenești

- Advertisement -

Un grav accident de circulație s-a petrecut miercuri, 20 aprilie, în jurul orei 15:00, pe Drumul Național (DN) 6 – European (E) 70, între comunele Dăneasa și Stoenești. În urma impactului violent dintre două autovehicule, patru persoane au fost rănite, iar traficul rutier a fost complet blocat în zonă. La scurt timp după producerea evenimentului, două dintre acestea, soț și soție, au murit.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt s-au deplasat la fața locului pentru a efectua cercetări. Mai multe echipaje de salvatori au ajuns, de asemenea, în zona accidentului, pentru a acorda primul ajutor răniților.

„Din primele verificări, oamenii legii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate două autovehicule, respectiv o autoutilitară și un autoturism, rezultând patru victime. În acest moment, traficul rutier este blocat pentru cercetarea la fața locului și pentru intervenția echipajelor de prim ajutor. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Două persoane au murit

La scurt timp, din nefericire, doi dintre răniți, soț și soție, au încetat din viață. Este vorba despre șoferul autoturismului, respectiv un bărbat, și pasagera care se afla în același vehicul.

„În eveniment au fost implicate două autovehicule, respectiv o autoutilitară, condusă de un tânăr, de 23 de ani, în care se mai afla și un bărbat, de 47 de ani, ambii din municipiul Târgu Jiu, și un autoturism, condus de un bărbat, de 78 de ani, în care se mai afla și o femeie, de 73 de ani, ambii din municipiul București. În urma evenimentului rutier, cele două persoane din autoturism au decedat. Tânărul, în vârstă de 23 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Municipal Caracal”, a precizat reprezentantul IPJ Olt.

Vinovat de producerea accidentului se pare că este bucureșteanul. Acesta ar fi pătruns cu mașina pe care o conducea pe contrasens, intrând în coliziune cu autoutilitara condusă de tânărul gorjean. Polițiștii rutieri i-au în calcul și o posibilă cauză medicală în privința bătrânului de 78 de ani care să fi dus la această tragedie.

În jurul orei 16:15, traficul rutier era în continuare blocat pentru cercetări.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Echipaje de la ISU Olt și Ambulanță au acordat primul ajutor

La locul evenimentului au acționat echipaje din cadrul Gărzii Stoenești, Detașamentului Caracal și Detașamentului Slatina din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, dar și trei echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt.

„La sosirea primelor echipaje, cele două victime aflate în autoturism au fost găsite încarcerate, fiind extrase în scurt timp de echipajele de descarcerare. Pasagera aflată pe scaunul din dreapta față, în vârstă de 73 ani, din București, a fost găsită în stop cardio-respirator și au fost începute imediat manevrele de resuscitare. Din păcate femeia a fost declarată decedată. Șoferul autoturismului, în vârstă de 78 de ani, tot din București, a fost găsit decedat, cu leziuni incompatibile cu viața. La Compartimentul Primiri Urgențe al Spitalului Caracal a fost transportat șoferul autoutilitarei, în vârstă de 23 de ani, politraumatizat prin accident rutier. Cea de-a patra victimă, un bărbat în vârstă de 47 de ani, a fost asistat la fața locului și a refuzat transportul la spital”, a spus Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți