5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Femeie rănită într-un accident rutier cu trei mașini implicate, la ieșirea din Slatina

- Advertisement -

Trei autovehicule au fost implicate joi seara, în jurul orei 18:00, într-un eveniment rutier produs la intersecția Drumului Național 65 – European 574 cu Drumul Județean 677, între localitățile Slatina și Găneasa. O femeie de 30 de ani, pasageră într-una dintre mașini, a fost rănită în accident și a necesitat acordarea primului ajutor.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt s-au deplasat la fața locului pentru cercetări.

„Din primele verificări, aceștia au constatat faptul că în eveniment au fost implicate trei autoturisme, respectiv un autoturism, condus de un tânăr, de 21 de ani, din municipiul Craiova, un autoturism, condus de un bărbat, de 32 de ani, din comuna Vâlcele, și un autoturism, condus de un bărbat, de 54 de ani, din orașul Piatra Olt. În urma evenimentului rutier, o femeie, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Sibiu, pasageră în autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 32 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina” , a declarat Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Cei trei șoferi au fost testați de polițiștii rutieri cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, continuând cercetările pentru stabilirea cu exactitate a producerii accidentului.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți