8.1 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

Un bărbat a căzut în gol de la etajul 10 al unui bloc din Slatina

- Advertisement -

Un bărbat și-a pierdut viața, joi după-amiaza, după ce a căzut în gol de la etajul 10 al blocului CAM 2 de pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza din municipiul Slatina, în zona din spate.

Potrivit unor martori bărbatul nu locuia în imobilul de pe care a căzut, decesul lui fiind constatat de cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Olt la scurt timp după ce acesta a ajuns pe asfalt.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de salvatori, dar și echipaje de polițiști, care au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut tragedia.

Potrivit lui Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, oamenii legii au fost sesizați cu privire la producerea evenimentului prin apelul de urgență 112, în jurul orei 12:30.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina și mai multe echipaje de prim-ajutor. Din primele verificări, polițiștii au stabilit că bărbatul s-ar fi aruncat de pe casa scării, dintre etajele 9 și 10, a unui bloc, situat pe Bulevardul A. I. Cuza, din municipiul Slatina. Acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind constatat decesul. Trupul bărbatului a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, a declarat reprezentantul IPJ.

Potrivit sursei citate, polițiștii efectueză verificări pentru stabilirea identității bărbatului și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți