1.2 C
Slatina
joi,21 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Traficul de persoane și victimizarea minorilor, pe înțelesul elevilor caracaleni

- Advertisement -

Activități preventiv – informative la două unități de învățământ, din municipiul Caracal, pe linia prevenirii traficului de persoane și a victimizrii minorilor, la sfârșitul săptămânii trecute.  

La activitățile desfășurate vineri, 6 mai, de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroului Siguranță Școlară și ai Poliției Caracal, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu un reprezentant din cadrul Centrului Regional Craiova al Agenției Națională Împotriva Traficului de Persoane, au participat aproximativ 150 de elevi și 15 cadre didactice de la liceele tehnologice „Constantin Filipescu” și „Dimitrie Petrescu”, din municipiu.

„Activitățile au vizat informarea elevilor cu privire la fenomenul traficului de persoane, în vederea creșterii gradului de conștientizare, dar și cu privire la riscurile implicate în relaționarea cu persoane necunoscute sau de acceptarea unor cadouri, în schimbul unor informații sau comportamente. De asemenea, polițiștii au discutat cu elevii, le-au oferit sfaturi și le-au răspuns la întrebările adresate, scopul fiind acela ca minorii, prin intermediul noilor informații dobândite, să fie conștienți cu privire la riscurile la care pot fi expuși”, au precizat reprezentanții IPJ Olt printr-un comunicat de presă.

Sursa citată mai arată că siguranța elevilor reprezintă o prioritate a IPJ, iar polițiștii ce desfășoară activități informativ – preventive răspund tuturor solicitărilor cadrelor didactice pentru a participa la activități educative antiinfracționale și antivictimale, organizate în școli.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți