19.1 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Oprescu, președintele CJ Olt, despre taxa pe gunoi: În regulament vor fi trecute și alternative pentru firme

- Advertisement -

Consilierul județean PNL Olt Viorel Dumitrescu a adus în atenția celorlalți aleși ai județului, dar și a președintelui Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, și a vicepreședintelor Ionuț Ivan și Virgil Delureanu, un subiect arzător mai ales pentru societățile comerciale de pe platforma industrială. Intervenția a venit la sfârșitul ședinței ordinare a CJ Olt de miercuri, 25 mai, acesta spunând că firmele au de plătit o taxă pe gunoi mare și că nu i se pare în regulă ca acesta să fie achitată în funcție de suprafața deținută, în acest sens solicitând găsirea unei rezolvări a acestei situații.  

„Problema este că această soluție cu plata pe metrul pătrat nu este una care să avantajeze ecologic, pentru că sunt persoane care pe 50 de metri pătrați produc gunoi cât unul care are cinci hectare. Din acest punct de vedere, nici în comunitatea europeană nu cred că există așa. Trebuie făcut ceva”, a declarat medicul Viorel Dumitrescu, consilier județean liberal.

Drept răspuns la problema ridicată de acesta, Marius Oprescu, președintele forului județean a spus că s-au purtat discuții cu societățile de pe platforma industrială, dar și cu celelalte firme, fiind căutate soluții. Acestea ar urma să fie trecute în regulament și aprobate de Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Oltul.

„Taxa nu este mare, dar pentru persoanele juridice modul de calcul este unul care nu le avantajează, dar acest mod de calcul este luat din lege, există un standard. Este adevărat, modul de calcul pe care legea îl prevede în unele situații nu bate cu realitatea, adică cu gunoiul care se ridică. Acolo, în urma discuțiilor cu platforma industrială și cu firmele și fabricile cu suprafețe mari, am ajuns la un numitor comun, iar în perioada următoare se va trece prin ADI Oltul, prin Adunarea Generală se va trece modificarea regulamentului, astfel încât să prindem, pe lângă această modalitatea ce nu îi avantajează, și alternative. Fiecare să-și aleagă modalitatea care să se apropie cât mai mult de realitate. Prețurile dinainte de începerea managementului gunoiului, nu le vom mai avea, nu ne vom mai întoarce la ele, pentru că, să nu uităm că în acea perioadă, cel puțin pe Slatina, pentru depozitarea gunoiului nu se luau bani, pentru că nu aveam depozitare. De la apariția unei gropi conforme, aceste costuri cresc. Trebuie să ne apropiem cât mai mult de realitate, să se plătească cât produci. În acest moment, în România nu suntem pregătiți. Conform legii pot fi introduse alternative, să-și aleagă alternativa în funcție de istoricul anului trecut. La nivel de Slatina, hotărârea s-a prelungit, astfel încât să reușim să aducem câteva soluții alternative și să le introducem în regulament”, a declarat Marius Oprescu, președintele CJ Olt.

Taxa pentru gunoi a fost calculată de societățile comerciale de pe platforma industrială a Slatinei a fost calculată în detaliu, ajungându-se la sume de zeci de mii de euro pe lună, având în vedere suprafețele mari pe care le dețin, având multe hale de producție și desfacere. Pentru că această taxă ajunge la sume enorme de achitat, Direcția Economică a Primăriei Slatina a fost asaltată cu notificări primite din partea firmelor prin care reprezentanții acestora cer să fie lămuriți cu privire la situația sesizată.

„Contractul de delegare prin concesiune a gestiunii activităților de colectare și transport a deșeurilor municipale și  altor fluxuri de deșeuri, componente ale serviciului de salubrizare de pe raza județului Olt” a fost încheiat la începutul lunii decembrie 2021. În urma încheierii contractului, de la începutul lunii martie s-a operaționalizat și Sistemul de Managament al Deșeurilor, operatorul Salubris Slatina fiind singurul ce se va ocupa de serviciul de colectare și transport deșeuri, timp de opt ani, în toate cele 112 localități ale Oltului. Valoarea proiectului implementat de CJ Olt este de peste 38 milioane de euro, colectarea deșeurilor fiind făcută din „poartă în poartă” la locuințele individuale, iar la blocurile de locuințe dintr-un „punct fix”. 90.000 de pubele pentru deșeuri menajere au fost puse de Salubris SA la dispoziția oltenilor în ultima perioadă.

Taxa de gunoi este de 3,56 lei pe lună, de persoană, la nivelul localităților rurale, pentru ceea ce înseamnă utilizatorii casnici, și de 60 de bani pe kilogram pentru utilizatorii non-casnici, iar în localitățile urbane o persoană va scoate din buzunare nu mai puțin de 11,74 lei într-o lună.

Legat de managementul deșeurilor în județul Olt, consilierii județeni au aprobat în ședința de miercuri, 25 mai, un proiect de hotărâre cu privire la aprobarea depunerii proiectului „Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul Investiții Complementare Sistemului Integrat de Management al Deșeurilor în județul Olt”, în vederea finanțării prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020. Potrivit lui Oprescu, pentru pregătirea acestui proiect ar urma să fie atrași aproape 2 milioane de euro, fonduri europene.

„Astăzi (miercuri, 25 mai n.r.) am începtut demersurile pentru continuarea dezvoltării managemetului deșeurilor în Olt, proiectul pe care l-am aprobat are legătură cu atragerea de fonduri europene pentru a pregăti proiectul. Sunt aproximativ 2 milioane de euro, bani pe care noi îi folosim pentru a plăti asistența tehnică și scrierea proiectului și anumite documente din acel proiect, urmând ca ulterior să depunem proiectul pe Programul Operațional Regional următor, de bază, în care o să aducem o serie de îmbunătățiri actualului sistem de managemnt, cel mai important fiind stația de tratare mecane-biologică, care este foarte scumpă, aproximativ 20 de milioane de euro. Este nevoie de acestă stație astfel încât sortarea gunoiului și gunoiul care va ajunge efectiv în groapă să fie cât mai mică și să plătim cât mai puține penalități către stat”, a declarat președintele Consiliului Județean Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți