0.2 C
Slatina
marți,26 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Aproape 300 de angajați ai TMK Artrom Slatina anunță participarea la un protest în fața Guvernului

- Advertisement -

Problemele de la TMK Artrom nu s-au rezolvat deocamdată, motiv pentru care angajații societății de pe platforma industrială a Slatinei, care se ocupă cu producerea de țevi industriale, vor ieși din nou în stradă, prin participarea la un protest ce urmează a avea loc joi, 9 iunie, în intervalul orar 11:00 – 14:00. Mitingul, la care ar urma să fie prezente aproape 300 de persoane, a fost anunțat de reprezentanții Confederanției Națională Sindicală „Cartel Alfa”, prin Uniunea Sindicală Teritorială „Cartel Alfa” Filiala Olt, în frunte cu Cristel Ioțu, președintele sindicatului.

În acest sens deja a fost făcută o adresă ce s-a transmis către Comisia de avizare a cererilor pentru organizarea adunărilor publice din cadrul Primăriei municipiului București, protestul salariaților TMK fiind anunțat a avea loc în Piața Victoriei, alveola central, în fața Guvernului României. Pentru siguranța participanților la miting, care anunță că vor fi pașnici și civilizați, s-a solicitat sprijinul Brigăzii Rutiere.

Potrivit sindicaliștilor „Cartel Alfa”, motivele acțiunii de protest din Capitală sunt: NU s-a reușit deblocarea conturilor TMK Artrom SA de către Guvern, prin emiterea Ordonanței de urgență promisă a fi promulgată, în vederea efectuării de plăți esențiale pentru continuarea activității comerciale a societății, respectiv pentru plata drepturilor salariale ale angajaților, plata furnizorilor și a instituțiilor de credit; NU s-a intervenit pentru scăderea prețului energiei electrice la un nivel rezonabil pentru continuarea activităților specifice de producție, un alt factor de risc ce afectează grav întreaga economie.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți