11.2 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

Corpul Medicală al Spitalului Slatina, reabilitat în proporție de 50%. Urmează a fi modernizate etajele 3, 2, 1 și parterul

- Advertisement -

După ce timp de doi ani, din cauza pandemiei COVID-19, lucrările au fost sistate la nivelul Corpului Medicală al Spitalului Județean de Urgență Slatina, acum acestea urmează a fi reluate. Lucrările de reabilitare sunt finalizate în proporție de 50% și urmează a intra în plin proces de modernizare etaleje 3, 2, 1 și parterul, aici fiind montat și un lift exterior. Anunțul a fost făcut recent într-o conferință de presă susținută de Angela Nicolae, managerul Spitalului Slatina, care a spus că investiția de pe această secție, unde a funcționat Secția COVID unde au fost internați pacienții confirmați cu virusul SARS-CoV-2, a fost afectată și de creșterea prețurilor la materialele de construcții.  

„Pavilionul Medicală beneficiază de un proiect de investiţii în valoare de aproximativ 8 milioane de lei, cu finanţare din bugetul judeţului Olt. Este în derulare acest proiect, stadiul de execuţie a lucrărilor este de 50 la sută. Au fost finalizate etajele patru şi cinci, urmând 3, 2, 1 şi parter, plus montarea unui lift exterior. Această clădire a suferit cel mai mult în perioada pandemiei, dacă putem spune aşa. Lucrările au fost stopate complet, nu s-a lucrat deloc în cei doi ani, pentru că aşa cum bine ştiţi, în această clădire am relocat Secţia de Boli Infecţioase şi acolo au fost trataţi, în primele trei valuri, pacienţii COVID. Ulterior, în valul patru, le-am alocat şi întreg Pavilionul Infecţioase. Deci, în mod obiectiv, chiar nu s-au putut desfăşura lucrări de reabilitare sau modernizare. Tot acest imobil va beneficia de o a doua investiţie. Primul proiect vizează reabilitarea şi modernizarea interioară, iar al doilea proiect de investiţie, care sperăm să fie aprobat – Consiliul Județean a aprobat depunerea proiectului de reabilitare termică pentru creşterea eficienţei energetice la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, Pavilionul Medicală – pentru a atrage fonduri prin Programul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat Angela Nicolae.

Managerul SJU Slatina a fost și cel care a menționat că societatea care se ocupă de lucrările din Corpul Medicală are probleme cu furnizorii de materiale de construcții, ale căror prețuri au crescut alarmant, fără a mai fi menținute cele ofertate.

„Aşteptăm constructorul pentru că ordinul de începere a fost emis. Ne confruntăm cu o creştere a preţurilor materialelor de construcţii şi am fost înştiinţaţi de către constructor că au probleme cu furnizorii, nu se mai menţin preţurile ofertate. Sunt în organizare de şantier, noi îi aşteptăm, ei sunt în termenul de execuţie. Mai avem 19 luni pentru finalizarea proiectului”, a subliniat Angela Nicolae.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți