3.1 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Jandarmii au asigurat misiuni la manifestări desfășurate în nouă localități, la sfârșit de săptămână

- Advertisement -

Pe parcursul acestor zile libere, jandarmii olteni au asigurat măsurile de ordine și siguranță publică, pază și protecție instituțională și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, alături de celelalte forțe ale Ministerului Afacerilor Interne, în nu mai puțin de nouă localități din județ. Manifestările organizate cu ocazia sărbătorii Rusaliilor în acest sfârșit de săptămână s-au desfășurat, astfe, fără incidente majore, de natură să tulbure ordinea publică.

Efective ale Jandarmeriei Olt au asigurat ordinea publică în week-end, cu ocazia desfăşurării manifestărilor cultural – artistice și sportive, la care a fost preconizată participarea unui număr semnificativ de persoane, în municipiul Caracal și comunele Sprâncenata, Şopârliţa, Ianca, Strejeşti, Brâncoveni, Dobroteasa și Izvoarele, dar și în municipiul Slatina, pe Stadionul „1 Mai”, unde a avut loc Finala Cupei României – Faza Judeţeană.

„În această perioadă, atunci când au fost constatate abateri de la normele legale, jandarmii au intervenit cu operativitate și au aplicat 13 amenzi în valoare de 7.200 lei și trei avertismente pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. De asemenea, au fost date trei amenzi de 300 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 349 din 2002, pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, și o amendă în valoare de 300 lei, pentru nerespectarea Ordonanței de Urgență 23/2008 privind pescuitul și acvacultura”, declară Simona Floricel, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.

Având în vedere faptul că și luni, 13 iunie, sunt în desfășurare manifestări cultural-artistice dedicate Rusaliilor, jandarmii rămân la datorie și în această zi.

„Apelăm la spiritul civic al cetățenilor cu recomandarea, pentru participanții la aceste evenimente, să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile forțelor de ordine, să evite conflictele de orice natură şi să anunțe cea mai apropiată patrulă de ordine publică în cazul în care sunt observate fapte de natură antisocială”, a adăugat reprezentantul Jandarmeriei Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți