10.7 C
Slatina
duminică,28 aprilie,2024

Ultimele Articole

Sărbătoarea Secerișului de la Șerbănești, la o nouă ediție

- Advertisement -

Locuitorii comunei Șerbănești au motiv dublu de sărbătoare marți, 20 iulie. Pe lângă faptul că sărbătoriții zilei Sfântului Prooroc Ilie își vor petrece onomastica, aceștia, dar și ceilalți cetățeni ai localității, sunt așteptați la o nouă ediție a Sărbătorii Secerișului, reluată după ce evenimentul cultural artistic nu a mai avut loc în ultimii ani din cauza pandemiei COVID-19.

Este cea de-a XI-a ediție și, începând cu ora 17:30, se va desfășura la Târgul Săptămânal din comună. Pe scena special amenajată aici vor avea loc mai multe momente, în deschiderea manifestării evoluând Ansamblul Folcloric „Plai de dor” al comunei Șerbănești, apoi aceasta va continua cu premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie, dar și cu premierea elevilor cu rezultate deosebite la examenul de Evaluare Națională.

După aceea începe un spectacol 100% live cu îndrăgiți interpreți ai muzicii populare românești, cap de afiș fiind Niculina Stoican, Constantin Măgureanu și Marian Medregoniu. Recitaluri vor mai susține și Letiția Moisescu, Virginica Neagu și Emil Badea.

Prezentator al întregului eveniment este Claudiu Ene, un cunoscut artist al județului Olt.

Din peisajul petrecerii câmpenești nu vor lipsi micii, berea, tarabele cu diverse chilipiruri, precum și un mic parc de distracții pentru copii.

Sărbătoarea Secerișului de la Șerbănești este programată a se încheia undeva după lăsatul serii cu un spectaculos foc de artificii.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți