18.1 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

Conducea o motocicletă fiind drogat. Tânărul din Caracal, urmărit de polițiștii Biroului Rutier Slatina și prins pe strada Constructorului din municipiu

- Advertisement -

Polițiștii Biroului Rutier Slatina, în timp ce joi după-amiaza desfășurau activități specifice în municipiul Slatina, au depistat în trafic, în jurul orei 17:30, un motociclist care se deplasa pe drumul public având contact cu partea carosabilă numai cu una dintre roți și adoptând un comportament agresiv în trafic. Polițiștii rutieri au efectuat semnal regulamentar de oprire motociclistului, care și-a continuat deplasarea fără a opri.

După ce a fost urmărit și prins pe strada Constructorului din Slatina, oamenii legii au stabilit în urma cercetărilor că acesta era di Caracal și că a consumat droguri, respetiv ecstasy și ketamină.

„S-a procedat la urmărirea acestuia în trafic, ulterior fiind oprit pe strada Constructorului, din municipiul Slatina. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că motocicleta era condusă de un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Caracal și că aceasta poluează fonic în mers, dar și în staționare, peste limita legal admisă. În continuarea verificărilor, întrucât tânărul prezenta un comportament suspect, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv. Motociclistul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței în organism a substanțelor psihoactive”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

Pentru constatările polițiștilor, conducătorul motocicletei, originar din Caracal, a fost amendat cu 1.740 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru o perioadă de 60 de zile, dar și certificatul de înmatriculare.

Totodată, rutieriștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, tânărului fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți