Poliţiştii rutieri și polițiștii de ordine publică, cu atribuții pe linie de poliție rutieră, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au acționat și la sfârșitul săptămânii trecute, în sistem integrat, pe drumurile publice din județ, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor rutiere. Astfel, în perioada 29 – 31 iulie, aproximativ 500 de șoferi au fost amendați cu aproape 130.000 de lei, parte dintre aceștia alegându-se și cu dosare penale. Doi pentru că s-au urcat la volan într-o stare avansată de ebrietate, iar unul dintre ei nu avea nici permis auto. Un alt conducător auto este cercetat penal tot după ce a fost depistat în trafic fără permis.
În jurul orei 05:00 a dimineții de vineri, polițiștii Biroului Rutier Slatina au depistat pe strada Cornișei, din municipiul Slatina, un tânăr de 18 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, având o alcoolemie de 1,12 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.
Slătineanul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii au întocmit pe numele său dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Sâmbătă, 30 iulie, în jurul orei 19:30, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Corabia au depistat pe strada Islazului, din comuna Orlea, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din comuna Ianca, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere și având o alcoolemie de 1 miligram pe litru alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Și duminică, 31 iulie, în jurul orei 20:00, polițiștii Poliției orașului Corabia au depistat pe strada Gheorghe Doja, din Corabia, un tânăr de 20 de ani, din orașul Bragadiru, județul Ilfov, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere.
Pe numele său, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În timpul acțiunilor, oamenii legii au aplicat 471 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 130.000 de lei.
Pentru abaterile constatate, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 55 de permise de conducere, dintre care 45 pentru depășirea cu mai mult de 50 de kilometri pe oră a vitezei maxime legale admise, șapte pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație alcoolică mai mică de 0,40 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat, și trei pentru alte abateri.
De asemenea, au mai fost reținute 13 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale.
Totodată, au fost constatate 20 de infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, dintre care nouă pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cinci pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, una pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, și cinci alte infracțiuni.