4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Cod galben de furtuni în peste trei sferturi din ţară, miercuri. Caniculă în 29 de judeţe şi în Bucureşti, până sâmbătă

- Advertisement -

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă miercuri în peste trei sferturi din ţară, respectiv un Cod galben de caniculă, până sâmbătă, în 29 de judeţe şi în Bucureşti.

Potrivit sursei citate, miercuri, între orele 10:00 – 21:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată local în zonele montane, Transilvania, Maramureş, Crişana, Banat, Oltenia şi vestul Munteniei. De asemenea, pe parcursul intervalului, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 50 l/mp.

 

De asemenea, în zilele de 24, 25, 26 şi 27 august, va fi valabil un Cod galben de disconfort termic ridicat în judeţe din Moldova, Muntenia şi Dobrogea. Astfel, miercuri (24 august), local în aceste regiuni disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Pe arii restrânse va fi caniculă, temperaturile maxime se vor situa între 32 şi 36 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 19 – 21 de grade.

 

Joi, vineri şi sâmbătă, în vestul, sudul şi estul teritoriului disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa între 32 şi 36 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 18 – 21 de grade.

sursa: Agerpres.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți