Un bărbat de 59 de ani, di muncipiul Slatina, a fost luni victima unui accident de muncă care a avut loc la Comtech Co, o societate din localitate care produce țevi din oțel. Potrivit unor informații, acesta a ajuns la spital după ce mai multe țevi i-au căzut pe picioare.
Polițiștii au ajuns la fața locului pentru cercetări și, potrivit lui Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, din primele verificări, au stabilit că bărbatul, în timp ce ridica cu macaraua mai multe țevi, s-au dezechilibrat cele rămase în locul unde erau depozitate și i-au căzut pe picioare.
La fața locului a fost solicitată și prezența unui echipaj medical al Serviciului Județean de Ambulanță Olt, care în urma acordării primului ajutor a stabilit că slătineanul avea talpa piciorului stâng strivită de țevi, acestea provocându-i excoriații și pe piciorul drept.
Bărbatul a fost dus la Spitalul Județean de Urgență Slatina, pentru investigații medicale amănunțite.
La locul producerii au ajuns și angajați ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, care au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii evenimentului.
„Accidentul de muncă a avut loc în jurul orei 13:20. Un mașinist pod rulant, în vârstă de 59 de ani, în timp ce ridica un pachet de țevi (patru în total n.r.), în momentul executării acestei manevre, țevile din partea inferioară au căzut din locul în care erau stivuite, accidentându-l în zona picioarelor. Victima a fost transportată la Spitalul Slatina, pentru îngrijiri medicale”, a declarat Cristian Ungureanu, inspector șef al ITM.
Polițiștii au deschis la rândul lor un dosar penal.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin apelul de urgență 112 cu privire la faptul că, la o societate comercială, cu specific producție țevi metalice, din municipiul Slatina, a avut loc accidentul de muncă. La faţa locului, pentru cercetări, s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului de Investigatii Criminale Slatina.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din municipiul Slatina, angajat al unei societăți comerciale cu specific producție țevi metalice, în timp ce ar fi ridicat cu ajutorul unui pod rulant o legătură de țevi, sarcina s-ar fi dezechilibrat, iar țevile ar fi căzut pe membrele inferioare ale bărbatului. În urma evenimentului, bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a spus reprezentantul IPJ.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, cercetările fiind continuate în cauză pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul de muncă.
Sursă foto: Arhivă