2.3 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Olt: Pavilioanele Spitalului Corabia, construite în 1945, reabilitate termic

- Advertisement -

Pavilioanele Spitalului Orăşenesc Corabia, construite în 1945, au fost termoizolate printr-un proiect cu finanţare europeană de 7,6 milioane lei, a informat, miercuri, printr-un comunicat, Agenţia de Dezvoltare Regioanlă S-V Oltenia.

Potrivit sursei citate, valoarea totală a investiţiei de la Spitalul Corabia a fost de 8,9 milioane lei, prin acest proiect fiind termoizolate şi reabilitate cele două corpuri de clădire ale spitalului.

Totodată, au fost modernizate reţelele electrice şi termice ale spitalului şi au fost montate şi sisteme de producere a energiei din surse regenerabile (pompe de căldură, panouri solare).

Primarul oraşului Corabia, Iulică Oane, a subliniat că prin termoizolarea şi reabilitarea pavilioanelor spitalului consumul anual de energie primară al unităţii medicale va fi redus cu peste 75%.

„Proiectul derulat la Spitalul Orăşenesc este foarte important pentru comunitate. Pe de o parte, ne-am dorit să le asigurăm pacienţilor şi cadrelor medicale condiţii cât mai bune, la standarde europene, iar pe de altă parte, urmărim diminuarea costurilor cu încălzirea spitalului. Din banii economisiţi, vrem să facem alte investiţii. În urma implementării acestui proiect, consumul anual de energie primară va fi redus cu peste 75%, până la valori de sub 155 kWh/mp/an, iar consumul de gaze cu efect de seră va fi redus până la valori de sub 27 kg/mp/an. Totodată, 80% din consumul de energie primară totală va fi realizat prin utilizarea surselor regenerabile de energie”, a declarat primarul oraşului Corabia, Iulică Oane, citat în comunicat.

Investiţia, implementată de Primăria oraşului Corabia este de aproximativ 8,9 milioane de lei şi beneficiază de o finanţare europeană nerambursabilă de 7,6 milioane de lei.

sursa: Agerpres.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți