23.1 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

O autoutilitară a constructorului DEx 12, implicată într-un accident produs la Jitaru

- Advertisement -

Accident de circulație sâmbătă, în jurul orei 10:50, pe Drumul Național 65 – European 574, în dreptul satului Jitaru al orașului Scornicești. O autoutilitară a constructorului UMB al Drumului Expres (DEx) 12 Craiova – Slatina – Pitești a intrat în coliziune cu un autoturism, iar în urma coliziunii o persoană a avut nevoie de acordarea primului ajutor.

Evenimentul rutier a fost sesizat prin apelul de urgență la 112, pentru cercetări la fața locului deplasându-se polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Olt.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment au fost implicate două autovehicule, respectiv o autoutilitară, condusă de un bărbat, în vârstă de 69 de ani, din județul Bacău, și un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 81 de ani, din orașul Scornicești. În urma evenimentului, o femeie, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 81 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Potrivit unor surse, șoferul autoutilitarei ar fi vinovat de producerea accidentului, având în vedere că nu a păstrat distanța regulamentară în mers față de autoturism, care după ce a fost lovit din spate a ajuns într-o terasă de pe marginea drumului.

Ambii conducători auto implicați în accidentul de la Jitaru au fost testați de polițiști cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți