5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Altercație într-un bar din Balș. Victima spune că, ziua următoare, unul dintre agresori a tras focuri de armă dintr-o mașină, în fața casei sale

- Advertisement -

Polițiștii din Balș fac cercetări în urma unui scandal ce a avut loc duminică seara într-un bar din localitate, dar și a unui incident petrecut pe stradă, un bălșean spunându-le oamenilor legii că în apropierea casei sale ar fi auzit zgomote puternice, ce păreau a fi de armă, focurile fiind trase, se pare, dintr-un autoturism. Imagini de la unul dintre evenimente, respectiv altercația în care ar fi fost implicați doi bărbați, au fost făcute publice și pe o pagină de socializare Facebook, reprezentanții Compartimentului de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Olt venind cu explicații în acest sens.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că trei bărbați au fost implicați în scandal, iar oamenii legii au deschis dosar penal pentru lovire sau alte violențe.

„La data de 9 octombrie, în jurul orei 22:10, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi fost agresată în timp ce se afla într-un local public din orașul Balș. La faţa locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției orașului Balș. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din orașul Balș, în timp ce se afla într-un local public, din aceeași localitate, ar fi fost agresat fizic de către două persoane, respectiv un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din orașul Balș, și un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Slatina. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs evenimentul”, a declarat Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ.

Ulterior, în seara zilei de luni, 10 octombrie, în jurul orei 21:00, polițiștii din Balș au fost din nou sesizați prin apelul de urgență 112, cu privire la faptul că bălșeanul de 53 de ani, agresat cu o seară înainte, a auzit mai multe zgomote puternice în apropierea locuinței sale.

Acesta le-a spus oamenilor legii că a văzut trecând prin fața casei o mașină condusă de bărbatul de 36 de ani, unul dintre agresori, dinspre care s-au auzit zgomote ce păreau a fi de armă. Polițiștii au verificat autoturismul respectiv, însă nu s-a găsit nicio armă, șoferul fiind de asemenea supus controlului corporal.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din orașul Balș, în timp ce se afla la domiciliu, a observat trecând prin fața locuinței sale un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din orașul Balș, iar din direcția acestuia a auzit mai multe zgomote puternice, posibil de armă. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat autoturismul implicat în eveniment, ocazie cu care s-a procedat la efectuarea controlului corporal a conducătorului auto și a pasagerului, precum și la percheziția autoturismului, nefiind identificate arme de foc. În cauză, se efectuează verificări pentru stabilirea situației de fapt, urmând a fi întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”, a adăugat reprezentantul Poliției Olt.

sursă foto: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți