Compania de Apă Olt anunță că muncitori de la Sediul Secundar Slatina vor igieniza, în perioada următoare, rezervoarele de acumulare apă din stația de pompare Grădiște din Slatina. Acestea au loc între 20 și 31 octombrie 2022, iar în acest interval vor fi posibile fluctuații de presiune și modificări ale turbidității apei.
„Pentru realizarea acestor lucrări este necesar ca rețeaua de distribuție apă din partea de jos a municipiului Slatina să fie alimentată din rețeaua de distribuție din partea de sus a orașului. În urma trecerii de pe o rețea de alimentare pe alta, în zilele următoare, este posibil să apară fluctuații de presiune și modificări ale turbidității apei. Facem precizarea că aceste lucrări de igienizare sunt necesare pentru asigurarea calității apei furnizate, cu respectarea normelor de igienă și sănătate publică impuse de legislația în vigoare”, transmit reprezentanții CAO.