1.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Festivalul Toamnei – Zilele Recoltei, la prima ediție în orașul Scornicești

- Advertisement -
Primăria Scorniceşti și Consiliul Local Scornicești, în parteneriat cu Costel David Music Show Band SRL, organizează de vineri, 28 octombrie, și până duminică, 30 octombrie, „Festivalul Toamnei – Zilele Recoltei”, în zona Stadionului „Viitorul” din oraşul Scorniceşti. Este o primă ediție a acestui eveniment cultural artistic în urbea păstorită de primarul Daniel Tudor, pe scena amenajată în apropierea stadionului urmând a evolua artiști cunoscuți ai muzicii populare românești, și nu numai. Iar pe lângă muzică de calitate, în zonă vor fi preparate în timp și produse tradiționale românești ce pot fi cumpărate de vizitatori.

„Vor fi trei zile de sărbătoare și vă așteptăm cu mare drag alături de noi, să ne petrecem împreună, cu distracție, joc și multă voie bună. Evenimentul Festivalul Toamnei – Zilele Recoltei este o premieră pentru orașul nostru, iar artiștii care vor urca pe scenă sunt de top. Avem și preparate tradiționale la vânzare, meșteri populari, dar și simpli comercianți care au dorit să își vândă marfa în cadrul târgului nostru”, a declarat Daniel Tudor, primarul din Scornicești.

În fiecare zi, după ora 16:00, pe scena festivalului vor cânta, rând pe rând, și încânta Nina Predescu, Marius Măgureanu, Dorina Mete, Cristian Rizescu, Costel David, Cristian Bănățeanu, Mitică Tavă, Mihail Ștefan Minulescu, Chente și Denisa Trofin, precum și ansambluri foclorice din județul Olt, respectiv „Călușul Junior”, „Călușul” din orașul Scornicești, „Zestrea Poboranilor” din comuna Poboru și „Stejărelul” din comuna Mărunței.

„La această ediție, pe lângă parcurile de distracție și artiști de top, vă așteptăm să petreceți alături de noi și să încălzim atnosfera lângă grătarele cu mititei și pastramă, cum îi stă bine românului!”, este invitația la festival pe care o adresează organizatorii.

Spectacolul se va încheia cu un grandios foc de artificii.
Sursă foto: Mădălina Militaru – Facebook
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți