Poliţiştii rutieri din Inspectoratul de Poliție Județean Olt au desfăşurat miercuri, pe drumurile publice din județ, mai multe acţiuni pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea accidentelor de circulație în care sunt implicați bicicliști. Abaterile săvârșite de bicicliști este chiar una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere în județ și încă de la primele ore ale dimineții oamenii legii au constatat în trafic nereguli comise de acești participanți la trafic. Numai în comuna Gostavățu au fost găsiți doi bicicliști în stare avansată de ebrietate, însă polițiștii au fost prezenți și pe șoselele din comuna Curtișoara, dar și pe drumuri publice din alte localități rurale.
„În acest context, acţiunea s-a desfăşurat, cu preponderență, în mediul rural şi a avut în atenție testarea cu aparatul alcooltest a bicicliștilor, în vederea identificării situațiilor în care aceștia se deplasează pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, polițiștii le-au explicat bicicliștilor principalele cauze generatoare de accidente rutiere și le-au expus acestora consecințele negative ale nerespectării regulilor de circulație, în vederea conștientizării riscurilor la care se expun atunci când se deplasează pe drumurile publice și nu le respectă”, a declarat Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.
În cadrul activității, în jurul orei 09:30, polițiștii Serviciului Rutier Olt au identificat pe Drumul Județean 642, în localitatea Gostavățu, un biciclist, în vârstă de 64 de ani, din aceeași localitate, în timp ce se deplasa pe bicicletă, având o concentrație alcoolică de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, în jurul orei 10:00, polițiștii rutieri au identificat, în aceeași comună, un alt biciclist, în vârstă de 63 de ani, în timp ce se deplasa pe bicicletă, având o concentrație alcoolică de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ambii bicicliști au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 580 de lei pentru abaterile săvârșite.
Astfel de acțiuni vor continua pe tot parcursul zilei de miercuri, scopul acestora fiind informarea bicicliștilor cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulație, în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră și reducerii accidentelor de circulație în care sunt implicați bicicliști.