Accident de circulație cu două persoane rănite joi dimineața, în jurul orei 10:00, pe Drumul Național 64, în comuna Osica de Sus. Trei autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier, pentru cercetări la fața locului deplasându-se pentru cercetări, în urma apelului de urgență 112, La data de 29 decembrie a.c., în jurul orei 10:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate trei autoturisme, respectiv un unul condus de un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din comuna Brâncoveni, altul de un bărbat de 59 ani, din comuna Deveselu, și un autoturism staționat în afara părții carosabile. În urma evenimentului rutier, două persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Pompierii Gărzii Osica, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, dar și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt, au fost cei care au acordat prim ajutor răniților.
„În accident au fost implicate două autoturisme aflate în trafic și un autoturism staționat. În urma evenimentului, doi bărbați, cu diverse traumatisme prin accident rutier, au fost asistați medical și transportați la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Slatina. Pompierii au acționat și pentru spălarea carosabilului de resturile rezultate în urma evenimentului”, spune Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.
Conducătorii auto au fost testați de polițiști cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză, oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulație.