5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Fonduri alocate de CJ Olt, pentru investiții, din excedentul bugetar de anul trecut. Noul buget al județului ar putea fi aprobat la sfârșitul lunii ianuarie

- Advertisement -

Aleșii județeni s-au întrunit luni, 9 ianuarie, în prima ședință extraordinară din anul 2023, aceasta desfășurându-se în Sala Europa a Consiliului Județean Olt. În cadrul acesteia, consilierii au avut de aprobat un singur proiect de hotărâre care a vizat „aprobarea utilizării în anul 2023 a unei sume din excedentul anual al bugetului local, rezultat la încheierea exercițiului bugetar al anului 2022”. Este vorba de o sumă de peste 61,1 milioane lei noi, în ședința de la începutul acestei săptămâni fiind aprobată suma de 47,5 milioane, bani ce urmează a fi folosiți pentru proiecte și investiții.

„Excedentul de la finalul anului 2022 este de 61.150.009 lei, adică 615 miliarde de lei vechi. Din aceștia, am repartizat 47 de miliarde de lei vechi, pentru cheltuieli de dezvoltare. Vorbim de proiecte și de investiții”, a declarat Virgil Delureanu, vicepreședinte al CJ Olt, care a prezidat ședința extraordinară la care au fost prezenți majoritatea consilierii județeni.

Vicele Delureanu a adăugat că sunt discuții și pe marginea noului buget, acesta fiind pus în transparență decizională, acesta urmând a fi aprobat, cel mai probabil, la sfârșitul lunii ianuarie.

„Noul buget, la acest moment, am avut discuții cu toate instituțiile deconcentrate, este în transparență decizională, iar pe 26 ianuarie, ultima joi din lună, sperăm să aprobăm acest proiect de buget al județului Olt”, a spus vicele forului județean.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți