- Advertisement -
Consiliul Județean Olt urmează a realiza noi investiții, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Este vorba despre cei 52 de kilometri de piste de biciclete ce se vor realiza pe malul Dunării, în cadrul proiectului „Traseu Eurovelo 6 Mehedinți – Dolj – Olt”, aceste piste urmând a fi amenajate în șase localități riverane fluviului Dunărea, respectiv orașul Corabia și comunele Ianca, Grojdibodu, Gura Padinii, Orlea și Gârcov.
Valoarea investiției se ridică la aproximativ 30 milioane de euro.
„Realizat în parteneriat cu Consiliul Județean Mehedinți și Consiliul Județean Dolj, în calitate de lider, proiectul a fost aprobat în cadrul PNRR, Componenta C11 – Turism și Cultură, Investiția I.4 – Implementarea a 3.000 kilometri de trasee cicloturistice. În cadrul acestui obiectiv de investiții, vor fi realizați în total 356 de km, din care 52 de km în județul nostru. Localitățile din Olt care vor fi străbătute de acest traseu sunt: Corabia, Ianca, Grojdibodu, Gura Padinii, Orlea și Gârcov. În valoare de peste 29,3 milioane euro, investiția vizează amenajarea unui traseu cicloturistic sigur pentru bicicliști, traseu care pornește din Drobeta Turnu Severin și ajunge la limita dintre Olt și Teleorman, desfășurându-se de-a lungul Dunării”, se arată într-un comunicat remis de CJ Olt.
Potrivit sursei citate, proiectul este unul de anvergură, întrucât vizează amenajarea unei secțiuni din ruta europeană EuroVelo6 Atlantic – Marea Neagră, cunoscută și sub denumirea de „Euro-velo-ruta fluviilor! sau „Pista ciclabilă europeană a fluviilor”, cea mai importantă rută ciclabilă europeană.
Reprezentanții Consiliului Județean mai spun că „Traseu EuroVelo 6 Mehedinți – Dolj – Olt” a primit al doilea cel mai mare punctaj, în urma evaluării, de către experții Ministerului Dezvoltării, a propunerilor înaintate de 27 de consilii județene și parteneri ai acestora.
- Advertisement -