Gala Seniorilor a fost cea de-a doua manifestare din cadrul marelui eveniment „Gala Laureților”, ajuns anul acesta la cea de-a șaptea ediție și organizat de Primăria și Consiliul Local Slatina cu prilejul împlinirii a 655 de ani de la prima atestare documentară a urbei. Sala de spectacole a Centrului Cultural „Eugen Ionescu” a devenit neîncăpătoare pentru cei peste 160 de slătineni premiați în cadrul acesteia. Vorbim de cele 82 de cupluri care anul trecut au aniversat 50 de ani de căsnicie și au primit din partea municipalității premii de fidelitate, în cuantum de 1.045 de lei fiecare.
Premiile au fost acordate de Gigi Vâlceleanu și Alexandru Berechet, cei doi viceprimari ai municipiului Slatina, aceștia spunând că ediția a VII-a a „Galei Laureților” este cea în care până acum s-au acordat cele mai multe astfel de distincții cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie.
„Avem peste 80 de cupluri premiate, este pentru prima oară când avem atâtea familii, în general aveam o medie de 60. Vă dați seama că, la 50 de ani de căsnicie, să ajungi aici, înseamnă că a fost iubire, înseamnă că a fost încredere, înseamnă că a fost tot ce poate fi mai frumos lângă ei și s-au susținut unul pe celălalt ca să poată să ajungă și le doresc mulți ani fericiți de aici înainte, dar și multă sănătate”, a declarat viceprimarul Vîlceleanu.
Seara de gală s-a încheiat cum altfel decât cu un concert extraordinar susținut de artistul Paul Surugiu – Fuego, care i-a făcut pe vârstnicii slătineni să cânte alături de el pe piese cunoscute precum „Casa părintească nu se vinde”, „Sărut femeie mâna ta”, „Ce seară minunată” sau „Noroc”.
A șaptea ediție a „Galei Laureaților” a debutat vineri, 20 ianuarie, ziua în care Slatina a marcat împlinirea a 655 de atestare documentară, când în sala de spectacole a Centrului Cultural „Eugen Ionescu” s-au acordat peste o mie de premii celor mai buni elevi, profesori, sportivi și antrenori ai acestora.
Luni, 23 ianuarie, este ziua dedicată Galei Superlativelor. În intervalul orar 17:00 – 19:00, municipalitatea va acorda titluri de cetățean de onoare, distincții de personalitatea anului, dar și diplome de merit instituțiilor publice și persoanelor fizice care au contribuit la dezvoltarea urbei în 2022. Ultima gală se va bucura și de muzică bună. Dacă Cvartetul Filarmonicii Craiova va susține microrecital în foaierul Centrului Cultural Slatina, grupul de băieți clujeni de la Ad Libitum Voices va susține un concert în sala de spectacole.
Administrația locală a stabilit ca anul acesta să acorde peste 1.300 de premii performerilor Slatinei, suma alocată pentru întregul eveniment fiind de 620.000 lei.