Consilierii județeni s-au întrunit joi, 26 ianuarie, în ședința ordinară de la sfârșit de lună, care s-a desfășurat în Sala Europa și în cadrul căreia au fost supuse aprobării peste 20 de proiecte de hotărâre, trei dintre ele fiind pe lista suplimentară, iar patru dintre acestea au făcut referire la realizarea mai multor investiții la Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, unitate medicală din subordinea Consiliului Județean Olt. Printre lucrări se numără montarea de pompe de căldură în sistem de încălzire alternativ, dar și dotarea cu panouri solare.
Aleșii județului au votat în unanimitate proiecte de hotărâre cu privire la aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectivele de investiții „Stație de epurare Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, sat Greci, comuna Schitu, județul Olt” și „Implementarea pompelor de căldură în sistem de încălzire alternativ”, dar și la aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru obiectivele de investiții „Construire scară acces Pavilion 6 pentru Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci” și „Instalații de detecție, semnalizare și avertizare pentru pavilioanele 2, 3 și 5 în vederea obținerii autorizației ISU.
Marius Oprescu, președintele CJ Olt, a declarat că montarea pompelor de căldură va începe în vară, schimbările urmând a fi făcute pavilion cu pavilion.
„Spitalul Schitu Greci este un spital pavilionar și atunci fiecare pavilion are propria centrală. În momentul de față, soluția aleasă încă din trecut acolo a fost cu pompe pe curent electric, acum încălzirea este pe bază de curent electric, iar costurile sunt foarte mari. Încercăm ca în această vară, pentru că este posibil să nu-l terminăm, să începem să schimbăm pavilion cu pavilion, să punem pompe de căldură”, a declarat Oprescu.
Totodată, unitatea medicală urmează a fi dotată și cu panouri solare.
„Avem în vedere un proiect de a dota spitalul cu panouri solare, astfel încât o parte din curentul electric produs pentru aceste pompe de căldură să fie produse de spital din sursă proprie. Pompele de căldură mănâncă o treime din ce mânca o centrală pe curent electric, conform indicatorilor tehnici și din ce am vorbit cu specialiștii. Noi sperăm să reducem costurile și o dată cu montarea panourilor solare, acolo avem loc să montăm acele panouri. În maximum doi ani de zile se vor autogospodări din ceea ce vor produce cu panourile solare, dacă schimbăm și trecem pe pompe de căldură”, a subliniat președintele forului județean.