5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Șoferul unei ambulanțe private, dosar penal după ce a fost prins circulând în Slatina cu autorizația provizorie expirată

- Advertisement -

Acțiune pe linie rutieră, miercuri, pentru combaterea neacordării priorității de trecere a pietonilor angajați în traversarea regulamentară a străzii. Mai multe echipaje de polițiști rutieri au fost prezenți în zona trecerilor de pietoni din municipiul Slatina, dar și din alte localități urbane și rurale din județul Olt. Polițiștii de la Biroul Rutier Slatina au acționat pe strada Ecaterina Teodoroiu, în apropierea Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului”, acolo unde unul dintre șoferii trași pe dreapta a fost găsit cu nereguli.

Un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din comuna Strejești, conducător auto pe o ambulanță privată al unei instituții din Slatina, avea autorizația de punere în circulație provizorie a autoturismului expirată de aproape un an. Mai precis, ultima dată aceasta a fost valabilă pentru trei luni, până la jumătatea lunii mai a anului 2022, motiv pentru care oamenii legii i-au ridicat numerele auto provizorii, iar șoferul s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat.

Pentru fapta penală comisă acesta ar putea sta în închisoare de la unu la 3 ani sau poate primi amendă.

Polițiștii rutieri care i-au oprit pe șoferi la Slatina, i-au sfătuit pe aceștia să acorde o mai mare atenție pietonilor care traversează regulamentar drumul, pe trecerea de pietoni, iar conducătorii auto au spus că și pietonii ar trebui să respecte legislația rutieră și să nu mai traverseze neregulamentar, ieșind de printre mașini.

Astfel de activități ale oamenilor legii se vor desfășura pe tot parcursul zilei de 1 februarie.

„Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au desfăşurat o acţiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație în care sunt implicați pietonii. În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au avut în atenție abaterile săvârșite de către conducătorii auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversare regulamentară a străzii. Polițiștii le-au explicat conducătorilor auto că este necesar să adopte o conduită preventivă la volan, să reducă viteza în zona trecerilor de pietoni astfel încât să poată evita orice pericol, dar și riscurile la care se pot expune atunci când se deplasează pe drumurile publice fără a respecta regulile de circulație. Astfel de activități vor continua pe tot parcursul zilei și au ca scop informarea pietonilor, cât și a conducătorilor auto cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulație, în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră și a reducerii accidentelor de circulație”, a declarat Cosmin Lupu, purtătorul de cuvânt al IPJ.

Conducătorii auto au fost sfătuiți, de asemenea, să reducă viteza de deplasare şi să circule cu atenţie sporită:

  • la apropierea de trecerea pentru pietoni, astfel încât să poată opri şi acorda prioritate;
  • în zona instituţiilor de învăţământ, obiectivelor social-culturale sau economice, unde observă un flux mare de pietoni, în special copii;
  • la apropierea de staţiile mijloacelor de transport în comun, în special cele care nu sunt prevăzute cu alveole sau refugii pietonale, unde unii pietoni se pot angaja în traversare prin faţa mijlocului de transport;
  • la apropierea de unul sau mai mulţi pietoni care se deplasează pe partea carosabilă, indiferent de sensul de mers.
- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți