0.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Primăria Slatina primește din nou cereri pentru acordarea tichetelor sociale de Paște

- Advertisement -

Primăria municipiului Slatina transmite că a demarat cel de-al 14-lea sezon de depunere cereri pentru acordarea de tichete sociale care vor fi distribuite cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paște 2023. În acest sens, autoritățile locale anunță menținerea celor nouă puncte amenajate și sezonul trecut pe raza localității, unde se vor putea depune cererile începând de luni, 6 februarie, și până în ultima zi a lunii, 28 februarie. Beneficiari ai acestei măsuri sunt ca și până acum persoane cu handicap grav sau accentuat; pensionari – fără a se ține seama de vârstă și tipul de pensie, dar ale căror drepturi obținute din pensie sau, după caz, din pensii și/sau venituri nete cumulate, sunt cel mult egale cu 1.200 lei pe lună.

„Acordarea tichetelor sociale se va face pe bază de cerere scrisă (tip) distribuită gratuit, însoțită de fotocopii ale următoarelor documente: pentru pensionari – documente din care să rezulte apartenența la categoria de pensionar, respectiv cupon/decizie pensie din luna curentă sau cel mult luna anterioară depunerii cererii; act de identitate al solicitantului, care poate fi beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia, caz în care se vor depune documente din care rezulta calitatea de reprezentant legal; act de identitate al beneficiarului în condițiile în care persoana beneficiară este diferită de persoana solicitantă; pentru persoanele cu handicap grav/accentuat – documente din care să rezulte apartenența la categoria de persoană cu dizabilități, respectiv certificatul de încadrare în grad de handicap grav/accentuat; act de identitate al solicitantului, care poate fi beneficiarul sau reprezentantul legal al acestuia, caz în care se vor depune documente din care rezulta calitatea de reprezentant legal; act de identitate al beneficiarului în condițiile în care persoana beneficiară este diferită de persoana solicitantă”, spun reprezentanții Primăriei.

Tichetele sociale, în valoare de 100 lei, respectiv zece tichete a 10 lei fiecare, vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de produse alimentare, produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Municipalitatea reamintește că aceste tichete sociale se acordă de două ori pe an: cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și de Paște. De menționat că tichetele sociale (100 lei/sărbătoare/beneficiar) vor fi primite de beneficiari direct la domiciliu, prin intermediul Poștei Române.

Pentru a veni în întâmpinarea cetățenilor, sunt amenajate cele nouă puncte de lucru unde se distribuie și se primesc cereri pentru acordarea tichetelor sociale, astfel: Primăria municipiului Slatina – două puncte de primire, la sediul central din str. Mihail Kogălniceanu, nr. 1; Direcția Generala Economică din str. Toamnei, nr. 6; Direcția de Asistență Socială Slatina – trei puncte de primire, la sediu central din str. Frații Buzești, nr. 6; Centrul Comunitar de Asistență Medico Socială din str. Nicolae Bălcescu, nr. 22; Clubul Pensionarilor din str. Victoriei; Direcția Administrare Patrimoniu – un punct de primire în str. Unirii, nr. 2 B; Centrul „Complex servicii pentru persoane adulte cu dizabilități și alte persoane aflate în situații de nevoie Slatina” al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt – un punct de primire în str. Centura Basarabilor (Progresul); Compania de Apă Olt – un punct de primire la casieria din strada Artileriei, nr. 2; Loctrans – un punct de primire la casieria din b-dul A. I. Cuza.

Cererea pentru acordarea tichetelor sociale va fi disponibilă gratuit la cele nouă puncte publice mai sus-menționate, dar ea poate fi descărcată direct și de pe site-ul Primăriei Slatina – www.primariaslatina.ro și transmisă prin mijloace electronice cu condiția ca, odată cu solicitarea, să fie expediate şi documentele prevăzute mai sus, la adresa office@das-slatina.ro.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți