18.1 C
Slatina
joi,2 mai,2024

Ultimele Articole

Se construiesc piste pentru biciclete în orașul Potcoava și comuna Redea, proiectele fiind depuse prin PNRR

- Advertisement -

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, a semnat luni, 20 februarie, 60 de noi contracte de finanțare, depuse prin componenta C 10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență, în cuantum de aproximativ 200 milioane de lei. Două dintre proiecte se vor realiza și la nivelul unor unități administrativ teritoriale din județul Olt, fiind vorba despre construcția unor piste pentru biciclete în orașul Potcoava și comuna Redea, valoarea acestor investiții ridicându-se la peste 6 milioane de lei.

„Dezvoltarea infrastructurii pentru transportul verde-piste pentru biciclete” este proiectul ce va fi implementat în orasul Potcoava, în valoare de aproximativ 1,3 milioane de lei, iar în comuna olteană Redea va fi implementat proiectul „Realizarea de pistă pentru biciclete”, cu o valoare de peste 5,1 milioane de lei.

Cele 60 de contracte au fost încheiate între autoritățile publice locale din 51 de UAT-uri și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și vizează atât reabilitarea clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul administrațiilor, cât și asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin amenajarea unor piste pentru biciclete și alte vehicule electrice ușoare și dezvoltarea rețelelor de mobilitate urbană, integrate și conectate prin soluții de transport ecologic.

Potrivit Ministerului Dezvoltării, care coordonează cele patru componente ale PNRR, s-au semnat nu mai puțin de aproximativ 6.100 de contracte de finanțare.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți