1.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Tânăr din Valea Mare, arestat după ce a lovit un polițist care îl încătușa. Olteanul asculta muzică la maximum, iar vecinii au sesizat Poliția

- Advertisement -

Un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din comuna Valea Mare, este în Arestul Poliției Olt, fiind acuzat de ultraj. La sfârșitul săptămânii trecute, olteanul a tulburat ordinea și liniștea publică în localitate, ascultând muzică cu volumul la maximum. S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00:30, deranjându-i astfel pe vecinii săi care au alertat Poliția. Oamenii legii aveau să-i dea o amendă usturătoare, iar tânărul, pe moment, avea să se liniștească. Însă, nu a durat prea mult, și după două ore a dat din nou drumul la muzică, iar locuitorii din zonă, când au auzit zgomot, i-au sunat iarăși pe polițiști. Atunci, acesta a început să aibă un comportament agresiv și să facă scandal, în momentul în care era încătușat lovind în zona feței unul dintre oamenii legii.    

Pentru că a deranjat liniștea comunei Valea Mare în miez de noapte, tânărul a primit prima oară o amendă de 2.000 de lei.

„La data de 19 februarie 2023, în jurul orei 00:30, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Perieți au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar tulbura ordinea și liniștea publică în comuna Valea Mare, județul Olt. La fața locului, s-au deplasat polițiștii care au identificat un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din localitate, care tulbura ordinea și liniștea publică prin producerea de zgomote la intensitate mare. Tânărul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar ordinea și liniștea publică a fost restabilită. Ulterior, în jurul orei 02:30, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că aceeași persoană tulbură din nou ordinea și liniștea publică. La vederea echipajului de poliție, tânărul a avut un comportament agresiv, motiv pentru care polițiștii au procedat la imobilizarea și încătușarea acestuia, în vederea conducerii la unitatea de poliție pentru dispunerea masurilor legale. În momentul încatușării, tânărul a lovit unul dintre agenții de poliție”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Polițistul a fost lovit în zona feței de agresor, însă nu a avut nevoie de îngrijiri medicale și nici nu a fost transportat la spital.

Oamenii legii au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, cercetările fiind continuate în vederea documentării activității infracționale și dispunerii de măsuri legale. Luni, în urma probatoriului administrat, procurorul de caz din Parchetul Slatina a dispus reținerea tânărului de 29 de ani, din comuna Valea Mare, pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției Olt.

În cursul zilei de marți, 21 februarie, tânărul a fost prezentat în fața magistraților Judecătoriei Slatina care au admis propunerea Parchetului și au dispus față de acesta măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, respectiv până la data de 22 martie 2023. În prezent, tânărul este încarcerat în Arestul Poliției Olt.

Decizia judecătorilor slătineni nu este însă definitivă și deja a fost contestată de inculpat, contestația urmând a fi judecată de o instanță superioară, într-una din zilele următoare.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți