23.2 C
Slatina
duminică,28 aprilie,2024

Ultimele Articole

Zeci de posesori de armăsari, participanți la concursul „Caii lui Sân’ Toader” din Osica de Jos. Primăria a acordat premii de peste 13.000 de lei celor mai buni concurenți

- Advertisement -

Chiar dacă este o sărbătoare mai mică ca și anvergură, și în comuna Osica de Jos tradiția merge mai departe, economistul Marian Pistol, primarul localității, alături de viceprimarul Dumitru Gață și echipa sa din Primărie reușind să organizeze anul acesta a noua ediție a concursului „Caii lui Sân’ Toader”. Este al șaselea an de când actuala conducere a administrației locale organizează evenimentul cultural, care s-a bucurat de o participare numeroasă. Au fost puțin peste 60 de concurenți care au participat la probele concursului hipic cu armăsarii lor, 22 dintre aceștia fiind numai din comuna olteană. 

Cu toții s-au strâns pe stadionul de pe malul drept al râului Olteț, iar numărul persoanelor care au venit să îi vadă sâmbătă, 4 martie, a fost de peste 300. Punctul de pornire al concursului a fost Dispensarul Comunal (Goran) din localitate, iar pentru această zi autoritățile locale au pregătit câteva surprize. A avut loc tradiționala parada a cailor pe străzile din Osica de Jos, iar competiția sportivă a fost împărțită pe trei probe – viteză, cel mai frumos armăsar și tracțiune în forță, acestea fiind destinate atât localnicilor, cât și cetățenilor veniți din comunele învecinate. Totodată, pe scenă au evoluat membrii Ansamblului Folcloric „Hora Florilor” Osica de Jos, coordonat de maestrul coregraf George Ghiță a lu’ Porumbelu’, dar și tineri interpreți de muzică populară vocală și instrumentală care colaborează cu acesta.

Primarul Marian Pistol s-a bucurat și de prezența unor oaspeți de seamă, iar aici îi amintim pe Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, Virgil Delureanu, vicepreședintele instituției administrative, subprefectul de Olt Cosmin Floreanu, senatorul PSD de Olt Siminica Mirea, deputații social democrați Emil Albotă, Florin Barbu, Cătălin Grecu, dar și alți membri ai organizației județene a PSD.

„Sunt bucuros că am reușit să reînvii această sărbătoare la începutul primului meu mandat de primar, în anul 2017 fiind organizată din nou, după ce fosta echipă a Primăriei a anulat-o după trei ediții pe care le-au desfășurat, din cauza unui incident. Am vrut să continui tradiția acestei sărbători și sunt încântat că de la un an la altul avem tot mai mulți concurenți cu cai nu doar din Osica de Jos, dar și din comunele învecinate, cu toate că iubitorii acestor animale atât de frumoase sunt tot mai puțini. Ne bucurăm și de vremea frumoasă, dar și de faptul că oamenii din localitate și nu numai vin să se întâlnească și să se bucure de acest eveniment. Țin să mulțumesc pe această cale și conducerii PSD de Olt pentru tot sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment cultural, dar și pentru faptul că prin intermediul președintelui Marius Oprescu, Consiliul Județean ne alocă bani pentru proiectele pe care le avem pentru dezvoltarea localității. Pe cei din comuna noastră vreau să-i asigur de toată implicarea pentru a duce mai departe toate obiectivele propuse atunci când am decis să luăm frâiele acestei comune”, a declarat Marian Pistol, edilul localității de pe malul Oltețului.

La fiecare dintre cele probe ale concursului „Caii lui Sân’ Toader” s-au acordat câte trei premii, atât pentru cei mai buni concurenți din Osica de Jos, cât și pentru cei veniți din comunele limitrofe. În total, s-au acordat 18 premii (locul I – 1.000 de lei, locul II – 700 de lei, locul III – 500 de lei), valoarea totală a acestora ridicându-se la peste 13.000 de lei.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți