Cinci jandarmi ai Detașamentului Mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au fost selectați, zilele trecute, să participe la o competiție aplicativ-militară organizată de Jandarmeria Gorj. Concursul inedit s-a desfășurat pe parcursul a două zile pe traseele Via Ferrata ale Clubului de Alpinism White Wolf din Baia de Fier, dintre care unul de alpinsim, în poligon și la sediul IJJ Gorj, iar oamenii legii din județ s-au descurcat foarte bine.
„Probele de concurs au constat în: ședință de tragere în poligon; parcurgerea unui traseu accidentat cu transportarea unei persoane rănite; traseu de alpinism Via Ferrata traversare panouri și a rampelor cu obstacole;️ împingerea unui autoturism trecerea prin labirint; escaladarea unui turn. Probele parcurse de luptători au fost planificate într-o succesiune logică și s-au desfășurat cu echipe formate din patru luptători și o rezervă, sub supravegherea arbitrilor”, a spus Simona Floricel, purtător de cuvânt al IJJ Olt.
Căpitanul Radu Sincu, plutonierii adjutanți Liviu Boroi, Marian Rusu, Ovidiu Stroiuleasa și plutonierul major Nicolaie Mitrache au fost membrii echipei Jandarmeriei Olt, acești fiind felicitați de conducerea instituției pentru efortul depus, munca în echipă și rezistență!