1.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Fetița care a căzut de la etajul unui bloc, la Slatina, nu a vrut să se sinucidă. Ministerul Familiei spune că voia să plece

- Advertisement -

Potrivit datelor transmise de reprezentanții Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, copila de 12 ani, din comuna Milcov, care a căzut de la etajul IV al unui bloc de pe strada Zmeurei, din Slatina, se afla sub măsura protecţiei speciale din cauza violenţei în familie, în acest sens fiind deschis chiar și un dosar penal. Fata nu a vrut să-și pună capăt zilelor și a avut intenția de pleca.

„Suntem în legătură permanentă cu DGASPC Olt. Din primele informaţii, este vorba de o fetiţă recent ajunsă cu măsură de protecţie specială din cauza violenţei domestice, existând un dosar penal deschis pentru violenţă în familie. Deci, nu s-ar fi putut întoarce în familie, contrar informaţiilor apărute în spaţiul public”, a transmis, luni seară, Ministerul Familiei, potrivit site-ului news.ro.

Fata nu a vrut să se sinucidă, doar să plece de la cei care aveau grijă de ea, lucru pe care chiar aceasta l-a povestit polițiștilor.

„Acest lucru a fost confirmat poliţiştilor chiar de aceasta. Fetiţa este la spital, conştientă. Există o ancheta a poliţiei în desfăşurare”, arată sursa citată.

Poliţiştii din Olt au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă după ce copila de 12 ani a căzut de la etajul IV al unui bloc de pe strada Zmeurei, din Slatina, aceasta fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina. A suferit multiple traumatisme și fracturi, fiind transferată pentru investigații medicale amănunțite la un spital din Craiova.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți