Ziua de 10 are o semnificație istorică importantă pentru români. Este Ziua Independenței de Stat a României, ce s-a proclamat în anul 1877, poporul nostru sărbătorind anul acesta 146 de ani de la acest eveniment marcant. Această zi a fost celebrată miercuri și de autoritățile locale și județene din Olt, prin organizarea unei ceremonii la Cimitirul Eroilor din Slatina, de la ieșirea spre comuna Brebeni.
Manifestarea s-a bucurat de participarea a zeci de persoane, iar printre acestea s-au aflat prefectul de Olt Florin Homorean, subprefecții Ana Maria Ciaușu și Cosmin Floreanu, Virgil Delureanu și Ionut Ivan, vicepreședinți ai Consiliului Județean Olt, Gigi Vîlceleanu și Alexandru Berechet, viceprimari ai municipiului Slatina, reprezentanți ai instituțiilor Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale din teritoriu, membri ai unor asociații de veterani de război și motocicliști militari, șefi sau reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate oltene, dar și membri ai mai multor organizații județene ale unor partide politice.
După onorul dat gărzii de onoare de reprezentantul Guvernului în teritoriu, s-a intonat imnul de stat al României, iar apoi Florin Homorean a dat citire unei scurte alocuțiuni despre semnificația acestei zile istorice.
„Aniversăm astăzi 146 de ani de la declararea Independenței României, într-un context deosebit de complicat generat de războiul din vecinătatea granițelor noastre. Independența a constituit un pas important spre înfăptuirea unității naționale și spre un statut european, reprezentând, alături de Marea Unire, unul dintre pilonii statului român modern. Proclamată în Parlamentul României la 10 mai 1877 de către ministrul de externe Mihail Kogălniceanu, Independența a fost dobândită eroic, cu arma în mână, de soldații români pe câmpurile de luptă de la Plevna, Rahova, Grivița ori Vidin în Războiul de Independență de la 1877. Acest moment istoric ne-a deschis drumul spre modernitate, spre valorile occidentale, spre recunoașterea vocației europene a poporului român. Imediat după dobândirea independenței, România a cunoscut o dezvoltare culturală, economică și socială fără precedent devenind un stat respectat la nivel european. Așa cum scria și Domnitorul Carol I: ‘Independența noastră ne-am câștigat-o cu sângele nostru și prin urmare nu o datorăm decât nouă înșine’. Se cuvine să comemorăm cu veneraţie şi respect eroii neamului românesc care, prin sacrificiul suprem, au marcat cursul istoriei naţionale, căci nimic din ceea ce a realizat poporul român în momentele cruciale ale istoriei lui nu ar fi fost posibil fără jertfa lor. Ei ne-au învăţat lecţia demnităţii şi a patriotismului, dovedindu-ne cu puterea faptelor că dragostea de patrie este cea mai nobilă virtute pentru care merită şi trebuie să luptăm. Respect și recunoștință, înaintașilor noștri, care ne-au lăsat moștenire România independentă! La mulţi ani României independente!”, a declarat prefectul de Olt.
Momentul a fost urmat de slujba oficiată de un sobor de preoți din cadrul Episcopiei Slatinei și Romanaților, apoi toți cei prezenți au acoperit Monumentul Eroilor cu zeci de coroane și jerbe de flori.
Evenimentul s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare, alcătuită din jandarmi și pompieri, prin fața oficialităților, pe acordurile cântecelor patriotice interpretate de formația de estradă Lyra Band a Primăriei Slatina.
Evenimentul s-a desfășurat pe 10 mai, la o zi după ce românii au sărbătorit și Victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial în anul 1945, dar și Ziua Uniunii Europene.