1.2 C
Slatina
joi,21 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Minel Prina, fostul primar al municipiului Slatina, prins în Milano – Italia

- Advertisement -

Condamnat la 4 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru fapte de corupție în dosarul lui Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei și fost ministru de Finanțe, Minel Prina, fost edil al municipiului Slatina, a fost prins de polițiștii din Italia. Potrivit site-ului publicației milanotoday.it, Prina a fost arestat în Milano de carabinierii de la Secția Catturandi, la o săptămână după ce autoritățile judiciare din România au emis pe numele său mandat european de arestare.  

Prina a fost dat în urmărire generală de Poliția Română pe 3 mai, la doar câteva ore după ce magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție l-au condamnat definitiv la 4 ani și 6 luni pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și complicitate la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, iar pe 10 mai acesta a fost arestat de carabinieri, autoritățile din Italia continuând cercetările în cauză.

În vârstă de 50 de ani, fostul edil al Slatinei, născut la în urbea de pe malul râului Olt, își schimbase domiciliul, ultima adresă la care figura fiind în municipiul Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți.

La aceeași dată de 3 mai a fost dat în urmărire generală și Darius Vâlcov, condamnat definitiv de Curtea Supremă la 6 ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și spălare a banilor tot pe 2 mai. Potrivit unor surse, și acesta s-ar afla tot în Milano, fostul primar al Slatinei, în vârstă de 46 de ani, având aici achizițonate mai multe proprietăți.

Alți doi slătineni condamnați la închisoare cu executare în același dosar, oameni de afaceri, se află deja încarcerați în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova.

Este vorba despre inculpații Petre Bogdan Timofte și Constantin Cristian Tomescu, primul având de executat 3 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență, spălarea banilor și fals în înscrisuri sub semnătura privată, iar cel de-al doilea 3 ani și 6 luni de închisoare pentru complicitate la trafic de influență, spălarea banilor și fals în înscrisuri sub semnătura privată.

Aceștia s-au prezentat în seara zilei de 2 mai la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, de unde ulterior au fost transportați la penitenciar.

În aceeași cauză a mai fost cercetat penal și Lucian Șușală, acesta fiind acuzat de complicitate la infracțiunea de trafic de influență, complicitate la spălare de bani și complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Cei cinci inculpați au fost trimiși în judecată în urmă cu aproape șapte ani, pe data de 21 mai 2015, în urma rechizitoriului întocmit de procurorii Secției de combatere a corpuției a Direcției Naționale Anticorupție.

 

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți