Numărul angajaţilor din învăţământ care au aderat la greva generală a crescut în judeţul Olt cu circa 100 de persoane în ultimele trei zile, potrivit liderului Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Olt, Ionel Barbu, care a menţionat că sindicatele sunt pregătite „în orice moment” să reia discuţiile cu reprezentanţii Guvernului.
„A crescut în ultimele trei zile cu circa 100 numărul membrilor noştri de sindicat care au aderat la greva generală. Astfel, în prezent avem 2.784 de membri ai Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Olt care au aderat la greva generală „, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Ionel Barbu.
Sindicalistul a menţionat că tot în ultimele trei zile s-au retras din acţiunea de protest 34 de angajaţi membri ai SIP Olt.
Ionel Barbu a subliniat că sindicatele sunt pregătite să reia discuţiile cu reprezentanţii Guvernului în orice moment, iar decizia continuării grevei aparţine membrilor de sindicat.
„Noi suntem pregătiţi în orice moment să reluăm discuţiile cu reprezentanţii Guvernului, chiar şi în timpul nopţii. Aşteptăm să fim chemaţi la negocieri, dacă guvernanţii vor veni cu o nouă propunere vom consulta membrii de sindicat şi vom lua o decizie în urma consultării”, a mai declarat liderul SIP Olt.
În judeţ au fost şi câteva unităţi de învăţământ din mediul rural în care activitatea a continuat în mod normal, majoritatea angajaţilor acestora fiind din rândul celor care nu au aderat la greva generală.
sursa: Agerpres.ro